Alunecarea în mediocritate a Ştiinţei nu a însemnat şi încetarea elucubraţiilor patronului său. Nevoia de circ a presei de cancan este satisfăcută şi la propriu şi la figurat de la Craiova, iar Mititelu ţopăie pe sârmă ca un clovn, fericit când este apelat, ignorând drama echipei pe care, din nefericire, a ajuns să o administreze. El nu se fereşte să sfideze suporterii suferinzi ai Universităţii, poate pentru a le atrage atenţia că totuşi ar mai exista încă echipa pe care ei au îndrăgit-o, nu ar fi deja moartă şi îngropată. „Suporterii să lase mofturile la o parte şi să vină lângă echipă acum la greu. Să vină să demonstreze că la Craiova contează echipa şi tradiţia, nu cine este la conducerea clubului” a fost declaraţia cu care a şocat Mititelu, încercând să-i mai amăgească pe ultimii naivi care nu au perceput diversiunile patronului Ştiinţei. Mititelu se comportă ca un violator care după ce a evitat puşcăria păcălind juriul şi scăpând cu o pedepasă minimă, şi cu suspendarea executării, nu se mulţumeşte să-şi privească victima disperată, în agonie, ci are pretenţia ca aceasta să-l şi iubească, să-l încurejeze şi, dacă se poate, să-l venereze. „Fanii să lase mofturile la o parte” dixit Mititelu. Adică fanii să nu mai aibă pretenţia „nesimţită” ca echipa să fie în prima ligă şi dacă se poate în cupele europene. Aceiaşi fani să nu mai aibă neruşinarea de a-şi dori persoane competente în fruntea clubului, nu pe Mititelu dictând echipa unor marionete puse la mişto pe bancă. Tot aceiaşi fani extrem de exigenţi să renunţe la moftul de a vedea echipa jucând la Craiova nu pe la Severin sau pe unde are patronul interes să o teleporteze. Mititelu ştie că fără recunoaşterea suporterilor acel palmares de care ţine cu dinţii nu valorează nimic. În fapt, el este cel care are nevoie de susţinerea publicului „la greu”, în vremurile mai roze echipa fiind doar a familiei sale. „Să vină să demonstreze că la Craiova contează echipa şi tradiţia, nu cine este la conducere” este a doua parte a „vrăjelii” lui Mititelu. Păi cum adică nu contează cine este la conducere, când tu sfidezi o întreagă regiune şi proclami Universitatea ca fiind a ta şi a „copiilor, copiilor, copiilor” tăi? Mititelu crede că dacă are o hârtie în birou care ar însemna tradiţia şi palmaresul clubului Universitatea, o dată cu acestea ar fi pus stăpânire şi pe sentimentele sutelor de mii de suporteri. „Mă sunară suporterii, să vezi ce bătaie îşi ia ăştia dacă nu pleacă de aici, noi suntem aici de 44 de ani” a fost ameninţarea lui Mititelu la adresa celor de la Safari, care nu doreau decât să înlocuiască un circ cu altul, unul profesionist în locul celui de prost gust. La care suporteri se referea Mititelu? La suporterii care au golit stadionul când el dicta primul „unsprezece” şi l-au reumplut pe vremea lui Piţurcă? La suporterii care l-au înjurat cu patos la cel mai important miting de protest desfăşurat în Craiova împotriva unui finanţator al Ştiinţei? La suporterii care nici nu au mai catadicsit să vină la meciuri, fiind singura perioadă din istoria acestui club în care galeria nu este prezentă, fie şi pentru a contesta conducerea? La suporterii despre care spunea că nu merită să aibă echipă în Craiova atunci când el îşi făcea mendrele la adăpostul oferit de Gheorghe de la Severin, bişniţarul de echipe? La suporterii pe care i-a umilit prin modul său dictatorial şi aberant de a se implica în destinul acestui club? Trecând la analiza, da nu pe text, a propoziţiei „Noi suntem de 44 de ani aici” observăm cum Mititelu încearcă să se identifice cu istoria clubului şi cu continuitatea echipei pe „Ion Oblemenco”, stadionul de pe care tocmai el a fost singurul care a răpit-o acum un an şi jumătate. Nu ştiu pe cine mai poate înşela Mititelu, actul său artistic a reuşit la un moment dat, dar acum este expirat, deplorabil, chiar trivial.
