Jacques Attali, în cartea sa „Francois Mitterrand – aşa cum a fost”, menţionează undeva: „La venirea lui la Elysee mi-a spus: de la prima revoluţie franceză, cea din 1789, stânga n-a fost la putere decât de patru ori – în 1848, timp de patru luni, în 1870 – două luni şi numai la Paris: Comuna. În 1936 – un an. Se poate spune, deci, că de la 1789 şi în anii care i-au urmat, primul guvern de stânga care poate guverna durabil este al nostru. Pentru prima oară în 200 de ani”. Francois Mitterrand a avut două mandate succesive de preşedinte al Franţei, fiecare de câte 7 ani (septenat). Francois Hollande a devenit, duminică seara, al şaptelea preşedinte al Celei de-a V-a Republici şi al doilea de stânga, după Mitterrand, ales în 1981 şi 1988, cu 51,76%, în faţa lui Valery Giscard d’Estaing, şi 54,01% în faţa lui Jacques Chirac. În lunga sa campanie electorală, Francois Hollande şi-a dorit să calce pe urmele lui Francois Mitterrand, al cărui succesor a reuşit, în cele din urmă, să fie. În permanenţă a fost marele favorit al scrutinului, în faţa preşedintelui-candidat, ieşind victorios la 22 aprile a.c., în primul tur, când l-a devansat pe Nicolas Sarkozy cu 28,63%, la 27,18%. A fost felicitat pentru victoria sa de toate cancelariile străine. În primul său discurs, pronunţat la Tulle, în Correze, noul preşedinte al Franţei i-a salutat pe partizanii şi adversarii săi, promiţând „o schimbare de profunzime a Franţei”, care „începe acum”. „Pentru alegători, şi ei sunt mulţi, care mi-au dat sufragiul lor, ei ştiu că respect credinţa lor şi voi fi preşedintele tuturor”. „Nu există două Franţe care se confruntă. Nu există decât o singură naţiune”. Discursul a fost bun: direct pe teme, în miezul lucrurilor, cu mesaje explicit anti-austeritate şi pro justiţie socială. Către Europa. Nicolas Sarkozy, care promisese până în ultimul moment „o surpriză” şi „o victorie pe muchie”, n-a reuşit. Lasă puterea la capătul mandatului său. Candidatul UMP a sosit al doilea în primul tur, contând pe o campanie de dreapta, pentru a obţine o victorie la limită. A plătit pentru un antisarkozysm consistent, care l-a însoţit pe toată durata mandatului. Împreună cu principalul său strateg, Patrick Buisson, a optat pentru o campanie de cucerire a voturilor Marinei Le Pen în primul tur. În pofida unei remontări în sondaje între cele două tururi, strategia n-a funcţionat. Anunţase că va părăsi viaţa politică dacă nu va fi reales. Potrivit primelor evaluări, a primit 56% din voturile Frontului Naţional şi 41% din cele ale lui Francois Bayrou. Într-o reuniune a trupelor sale la Elysee, duminică seara, Nicolas Sarkozy a spus: „Eu nu voi mai fi candidat pentru această funcţie”, a relatat ministrul Muncii, Xavier Bertrand. Potrivit mai multor consilieri ai preşedintelui, acesta a mai spus: „J’arrete la politique”. Pentru a nu dispera militanţii UMP, înaintea bătăliei alegerilor legislative, Sarkozy s-a arătat mult mai vag: „O altă epocă se deschide. În această nouă epocă eu rămân unul de-al vostru. Puteţi conta pe mine pentru apărarea valorilor noastre. Locul meu nu va mai fi acelaşi. Angajamentul meu va fi diferit şi mă pregătesc să redevin un francez printre francezi”. Şeful în exerciţiu al statului anunţase, încă din ianuarie, în timpul unei deplasări în Guyana, că în caz de înfrângere se opreşte. Anturajul său a rămas dubitativ. Claude Gueant, ministrul de Interne, spera că Nicolas Sarkozy se angajează în bătălia pentru Adunarea Naţională. Analiştii francezi „trop serieux”, nu se sfiesc să afirme că trecem de la Merkozy la Merkollande.
Transferul de putere va avea loc la 15 mai a.c. Această dată a fost fixată ieri dimineaţă, în cursul unei conversaţii telefonice între secretarul general al Preşedinţiei Republicii, Xavier Musca, şi directorul de campanie al lui Francois Hollande, deputatul Pierre Moscovici. Mandatul lui Nicolas Sarkozy, care a intrat în funcţie la 16 mai 2007, ia, oficial, sfârşit, marţi, 15 mai. Până săptămâna viitoare, noul preşedinte ales îşi va constitui echipa guvernamentală şi va pregăti evenimentele internaţionale, precum summitul şefilor de stat şi de guvern G8 (18-19 mai, la Camp David) şi reuniunea NATO (Chicago, 20-21 mai).
