Premier League: Manchester City pierde derby-ul oraşului

0
498

Manchester City s-a văzut învinsă aseară pe Etyhad Stadium (0-2) de Manchester United, prin golurile realizate de Bruno Fernandes (min. 2 – pen.) şi Luke Shaw (min. 50). Seria de 21 de meciuri fără înfrângere pentru „cetăţeni” a luat sfârşit. Partidă de bună calitate tehnică. Manchester United a avut în portarul Dean Henderson, înlocuitorul lui De Gea plecat în Spania unde soţia i-a născut primul copil, un înger păzitor. Deşi lipsită de aportul lui Pogba, Jones, Mata şi Cavani, Manchester United s-a arătat articulată, riguroasă tactic, solidă în defensivă. A fost al 48-lea derby în Premier League, între cele două echipe: Manchester City a câştigat 15 (8 la domiciliu), 9 remize şi a pierdut 23 de partide. Nu a fost seara „cetăţenilor”, cum a recunoscut şi Pep Guardiola. Cu Martial şi Rashford, Manchester United s-a arătat periculoasă pe fiecare contră. Oamenii lui Solkjaer au ajuns la al 22-lea meci fără înfrângere… în deplasare.