După doi ani şi jumătate de anchetă şi tracasare în exces, fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost trimis în judecată în „dosarul Bygmalion”, construit pe probele administrate, în cazul finanţării ilegale a campaniei electorale din 2012. Când a şi pierdut în faţa actualului preşedinte. Nicolas Sarkozy a anunţat că va face apel, întrucât doar unul dintre judecătorii de instrucţie, de la departamentul financiar – Serge Tournaire – a semnat la 3 februarie a.c. ordonanţa de trimitere în judecată, nu şi cel de al doilea judecător – Renaud Van Ruymbeke. Alături de Nicolas Sarkozy sunt trimise în judecată alte 13 persoane. Bătălia procedurilor poate fi, în continuare, lungă, din cauza absenţei unei viziuni comune a celor doi judecători, fapt rarisim, prefaţând un eventual proces. Se vorbeşte de vendetă, dar şi de onorabilitate. Invocat este şi un posibil complot. Retras din viaţa politică, după înfrângerea sa la „alegerile primare” ale dreptei, Nicolas Sarkozy nu a încheiat, însă, conturile judiciare. În esenţă este vorba de cheltuirea suplimentară a sumei de 20 de milioane euro, în condiţiile autorizării unui plafon de doar 22,5 milioane. Prin expertize şi contraexpertize, judecătorul Serge Tournaire a reţinut suma totală de 42 de milioane. Consiliul Constituţional, care de fapt a dat semnalul la întreaga tevatură, invalidase conturile de campanie pentru o depăşire estimată la cel puţin 500.000 de euro. Nicolas Sarkozy a ţinut, potrivit consemnărilor din presă, 44 de mitinguri electorale, între lunile ianuarie şi mai 2012, şi iniţial a avut „statutul de martor asistat”, în discuţie fiind vorba de un cumul de infracţiuni (uz de fals, înşelăciune, abuz de încredere), magistraţii distingând mai multe niveluri de responsabilitate: palierul conducerii firmei Bygmalion, apoi oficialii UMP (fostul partid al lui Nicolas Sarkozy), palierul staff-ului de campanie şi, în final, cel al candidatului. În materia finanţării campaniilor electorale, politicienii francezi au un plus de experienţă, dacă ne raportăm la ai noştri, şi tocmai plecând de la o asemenea prezumţie Nicolas Sarkozy a fost dezavantajat, anchetatorii nereţinându-i în schimb faptul că ar fi dispus, participat sau confirmat anumite plăţi. Cu alte cuvinte, nu este învinuit de comiterea infracţiunilor enunţate, ci doar de „complicitate”. Dezacordul dintre cei doi judecători francezi, cu o bună imagine publică, Serge Tournaire şi Renaud Van Ruymbeke, este speculat de avocatul lui Nicolas Sarkozy, Thierry Herzog. Povestea Bygmalion, şicanatoare de-a dreptul pentru fostul preşedinte al Franţei, este una încurcată. Spre lauda sa, succesorul lui Nicolas Sarkozy, nu a evocat în nicio împrejurare „încurcăturile cu justiţia”, adică nu a fost botezat „penal”, deşi mai este agăţat într-o anchetă legată de o posibilă finanţare ocultă a campaniei electorale din 2007 de fostul lider libian, Mouammar Gaddafi, şi în aşa-numita „afacere Azibert”, un trafic de influenţă îngemănat cu o violare a secretului profesional, magistratului Gilbert Azibert promiţându-i-se în schimbul unor informaţii de la un dosar la care avea acces un post în Monaco. În fine… afacerea sondajelor plătite de Palatul Elysee. Ce ar merita reţinut, din toată povestea, care inundă presa din Hexagon: Nicolas Sarkozy a fost unul din liderii importanţi ai Europei. Asta îşi aminteşte toată lumea. Împreună cu Angela Merkel creaseră ceea ce ziariştii denumeau „Merkozy”, adică un tandem decizional, de luat în seamă, la nivelul UE. Şi, într-o zi, totul s-a năruit…
