Aplicaţie împotriva abuzului de alcool, lansată la Craiova

0
407

abuz alcoolAplicaţia mobilă „Abuz Alcool” se adresează utilizatorilor Android şi permite raportarea zonelor în care au loc abuzuri cauzate de consumul excesiv de alcool. Aceasta poate fi descărcată gratuit de pe Google Play, iar utilizatorii pot raporta dintr-o locaţie (sau de la 70 de metri în jurul acesteia) semnalizând  o problemă şi dând check-in pe harta zonei respective.

Asociaţia Evolve, în parteneriat cu Asociaţia Bloggerilor Olteni, au anunţat lansarea aplicaţiei mobile „Abuz Alcool” în cadrul proiectului „Stop abuzului de alcool”. Proiectul este câştigătorul din judeţul Dolj al programului de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunităţi, ediţia 2016, dezvoltat de compania HEINEKEN în parteneriat cu Asociaţia CSR Nest.

O hartă a zonelor de risc

Aplicaţia mobilă „Abuz Alcool” permite ataşarea unor fotografii şi raportarea către autorităţi, prin completarea datelor personale. După instalarea aplicaţiei şi raportarea mai multor abuzuri, se va întocmi o harta de risc a locaţiilor în care au loc abuzuri în legătura cu alcoolul. Totodată, utilizatorii aplicaţiei mobile „Abuz Alcool” au posibilitatea să raporteze un abuz sau să vadă harta zonelor de risc şi să evite astfel de locuri.

Se pot raporta evenimente precum vânzare de alcool către minori, conducere sub influenţa alcoolului sau alte fapte reprobabile înfăptuite sub influenţa alcoolului. «Cu ajutorul aplicaţiei mobile „Abuz Alcool”, orice utilizator al sistemului Android poate raporta un abuz referitor la vânzarea de alcool către minori sau alte abuzuri referitoare la alcool. Prin proiectul „Stop abuzului de alcool” ne-am propus nu numai să informăm ci si să acţionăm pentru limitarea comercializării de alcool către minori», a precizat Andrei Boiangiu, preşedintele Asociaţiei Evolve.

Şapte localităţi din Dolj, cuprinse în campanie

Proiectul STOP Abuzului de Alcool îşi propune sensibilizarea tinerilor şi adulţilor asupra problemelor provocate de abuzul de alcool precum şi descurajarea vânzării de alcool către minori. În cadrul seminarului cu reprezentanţii comunităţilor vizate de proiect, s-a lansat aplicaţia mobilă „Abuz Alcool”. Cu această ocazie se desfăşoară şi o campanie informativă (online şi offline) prin care publicul va fi informat cu privire la riscurile consumului abuziv de alcool. În campania informativă vor fi implicate şi personalităţi din domenii diverse care vor susţine această: sportivi, artişti şi persoane care pot fi modele pentru tineri în diverse domenii. Campania  are loc în şapte localităţi din judeţul Dolj – Craiova, Breasta, Bucovăţ, Malu Mare, Sadova, Cerăt, Lipovu – şi cuprinde activităţi derulate în şcoli privind impactul negativ al consumului de alcool în rândul minorilor.

Proiectul îşi propune informarea, conştientizarea şi sensibilizarea grupului-ţintă, reprezentat de 350 de elevi din mediul rural şi urban din judeţul Dolj, asupra problemelor provocate de abuzul de alcool, precum şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă sănătoasă necesare în adoptarea deciziilor corecte şi responsabile în privinţa consumului de alcool.abuz alcool 1

17.000 de români mor în fiecare an din cauza alcoolului

Conform celor mai recente studii, în judeţul Dolj consumul de alcool este aproape dublu faţă de media pe ţară. Iar efectele abuzului de băutură sunt vizibile mai ales în mediul rural, având ca efect violenţa domestică.

Mai îngrijorător, consumul de alcool în rândul minorilor este tot  mai ridicat în România, iar vârsta medie la care tinerii încep să consume aceste băuturi a scăzut până la 14 ani. Potrivit datelor UNICEF din 2013, 42% din minorii români cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani au consumat alcool cel puţin o dată. Procentul este mai mare în rândul băieţilor – 57%. Vârsta medie la care românii încep să consume alcool este de 14 ani. 10% din cei intervievaţi au declarat că au început să consume alcool la mai puţin de 14 ani şi peste 30% între 15 şi 19 ani. Minorii au cunoştinţe limitate asupra efectelor pe care le are consumul de alcool asupra sănătăţii lor fizice şi mentale.

Conform unei estimări prezentate de Ministerul Sănătăţii, în România mor anual peste 17.000 de oameni  din cauza consumului de alcool, iar peste jumătate dintre aceştia mor în perioada activă a vieţii lor (între 20 şi 64 de ani). Mortalitatea la vârsta adultă (20-64 de ani), atribuită consumului de alcool în România este de trei ori mai mare la bărbaţi, respectiv de 1,5 ori mai mare la femei. Între cauzele de mortalitate atribuite consumului de alcool se numără accidentele, bolile cardiovasculare şi ciroza hepatică.