Remember: Marin Preda la Craiova!

0
89

Marin Preda 1Spre sfârşitul anului 1979, când necrologul speranţelor fusese deja „publicat”, prin ceea ce, la 7 şi 13 iulie 1971, s-a numit o „adevărată revoluţie culturală”, proclamată prin două texte descumpănitoare, după vizita la Beijing a lui Nicolae Ceauşescu, într-una din zile la Clubul ziariştilor, din Craiova, a venit marele scriitor Marin Preda. De la naşterea căruia s-au împlinit sâmbătă, 5 august, 95 de ani. Nu mai reţin dacă l-a adus băileşteanul nostru, scriitorul Petre Anghel, apropiat de autorul „Moromeţilor”, sau Claudiu Moldovan, persoană distinsă, cultivată, care patrona cu pasiune reuniunile de această factură, şi cronicar muzical. Oricum, era în obişnuinţa clubului să invite nume de referinţă din cultura românească. Marin Preda scrisese deja „Întâlnirea din pământuri” (1948), „Desfăşurarea” (1952), „Moromeţii” (1955 şi 1967), „Imposibila întoarcere (eseuri – 1971), „Marele singuratic” (1972), „Delirul” (1975) – care i-a provocat mari neplăceri –, „Viaţa ca o pradă” (1977), nu şi romanul în trei volume „Cel mai iubit dintre pământeni” ultima sa apariţie editorială. Se spune că la apariţia „Delirului” criticat atât în „Literaturnaya Gazeta”, cât şi în săptămânalul vest-german „Der Spiegel”, Nicolae Ceauşescu l-ar fi certat, fiindcă venise la el ambasadorul sovietic să-l reclame pe Marin Preda, pe motivul că îl vorbise de bine pe Ion Antonescu. Nicolae Ceauşescu i-ar fi răspuns rusului: „Domnule, la noi scriitori sunt liberi să scrie ce vor. Nu am ce să-i fac lui Preda. E părerea lui de scriitor” („Moromeţii – ultimul capitol”, Ed. Eikon din Cluj-Napoca, 2013) după care l-ar fi chemat pe scriitor, dispunând modificarea capitolelor din carte, care generaseră polemici, referitoare la Stalin şi Hitler, recomandare reiterată şi de Dumitru Popescu. Marin Preda s-a conformat, mărturisind să audă şi alţii: „sunt recunoscător că mi se lasă nemodificat măcar titlul”. Era director la Editura „Cartea Românească”. Şi într-o împrejurare ar fi spus ceea ce gândea despre Ion Antonescu.

Marin Preda 2 Să revenim la întâlnirea cu jurnaliştii craioveni, care, fireşte, au evitat, în discuţii, referirile la „Delirul”, stăruind în schimb asupra… „Moromeţilor”, convinşi că aveau în faţa lor un reper moral, un scriitor considerat oglinda vie a antidogmatismului. Paradoxal, părerea lui Marin Preda despre ţărani nu era deloc grozavă. „Am observat că ţăranii nu-ţi iartă că ai încercat să-ţi depăşeşti condiţia. Sau, în orice caz, dacă plecai din sat erai bun plecat. Când reveneai, erai deja un străin. Nu ştiu de ce, ţăranii consideră plecarea drept o trădare”. S-a discutat mult despre complexitatea lui Ilie Moromete, prea puţin dispus la munca grea a pământului, iubitor de taclale, („eşti mort după şedere şi după tutun”, îi spunea Catrina), proasta relaţia cu soră-sa, Guica, deposedată de moştenirea părintească, neînţelegerile cu copiii proveniţi din trei căsătorii ce trăiau laolaltă. Moromete pare părăsit, nu de seninătate, ci de răbdare. Moromeţianismul ca limbaj şi mod de gândire încetează cu primul volum, în care autorul umplea golul desăvârşit care dominase, în ultimii 20 de ani, proza românească. Ni se prezintă o imagine veridică a satului românesc, de după război, aptă să şteargă tot trandafiriul minciunilor, toate vopselele cuvintelor goale care săpaseră, între acest sat şi literatura despre acest sat, îngropată fiind realitatea. De fapt, aşa cum arăta satul românesc era o moştenire. Acest aspect moral al cărţii lui Marin Preda, constituia un eveniment. Un amănunt picant: unul dintre participanţii la întâlnirea menţionată avea porecla de „Nilă” şi cum una dintre intervenţiile cam sălcii a amintit detaliul, Marin Preda a spus doar că „Nilă” a murit la Cotu Donului. Pentru ţară. Într-o literatură suprasaturată de ţărani, Marin Preda oferea o figură inedită a ţăranului, fiindcă Moromete însuşi, un om sucit, nu e doar un personaj complex, din punct de vedere psihologic, cum s-a spus, el este o nostalgie a paradisului pierdut, a unei lumi care s-a dus. Definitiv. Marin Preda a murit la 58 de ani, în circumstanţe nedesluşite nici astăzi.