Autorul singurului gol al Craiovei din acest campionat, Alexandru Mateiu, debordează de optimism şi a declarat că el şi colegii săi formează chiar cea mai bună echipă din Liga I: “Ne vom reveni, eu cred că suntem cea mai bună echipă din România și vom demonstra asta. Ne creăm ocazii, arătăm mai bine de la meci la meci și sunt convins că vor veni și golurile. Am ratat situații incredibile și pentru ele noi, jucătorii, suntem principalii responsabili. Jucăm bine, aşa că trebuie să vină şi victoriile. De la meciul cu Chiajna vom marca şi vom aduce bucurie suporterilor. Sper ca din următoarele trei jocuri să obținem nouă puncte“.