Soarta unei relicve sfinte a neamului românesc

0
437

După succesul obţinut de Mihai Viteazul, aflat din nou în alianţă cu generalul Gheorghe Basta, împotriva principelui Sigismund Bathory la Guruslău (judeţul Sălaj), domnitorul este asasinat la 9 august 1601, din ordinul acestuia din urmă. Uciderea mişelească şi barbară a fost dusă la îndeplinire de un căpitan valon, iar soldaţii săi s-au comportat bestial cu trupul neînsufleţit al domnitorului. Capul acestuia a fost dus în faţa generalului, apoi lăsat să zacă pe cadavrul calului său, lângă care se afla şi trupul, în apropierea cortului domnesc.

După ridicarea pazei, trupul a fost îngropat pe ascuns, noaptea, într-un loc greu de precizat pe Câmpia Turzii, iar capul a fost furat şi dus la Biserica „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Dealu de lângă Târgovişte, fiind îngropat în pronaos cu cinstea cuvenită. Pe piatra tombală pusă de Radu Buzescu şi soţia fratelui său, Preda, fiica banului Mihalcea, ucis tot atunci, s-a gravat: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului, Mihail, Marele Voievod, ce a fost Domn Terei Româneşti şi Ardealului şi Moldovei, cinstitul trup zace pe câmpia Toardei…”.

Curând după aducerea capului lui Mihai Viteazul, Mănăstirea Dealu a fost devastată de soldaţii principelui Gabriel Bathory, care au profanat şi mormintele domneşti. Două secole mai târziu domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) avea să renoveze biserica Mănăstirii Dealu, scoţând craniile lui Radu cel Mare (1495-1508) şi Mihai Viteazul, pe care le-a aşezat pe două talere într-un dulap de brad cu geam, pe peretele din stânga al bisericii, construind în acelaşi timp o şosea mărginită de tei, care să facă legătura cu cetatea de scaun a Târgoviştei.

  În 1864, Dimitrie Bolintineanu – ministrul Instrucţiunii şi Cultelor, propune aducerea craniului primului întregitor de pământuri româneşti la ctitoria sa din Bucureşti, Mănăstirea „Mihai Vodă”. O nouă încercare de aducere la Bucureşti s-a făcut în 1873, acesta urmând să fie aşezat într-o criptă sub amplasamentul statuii marelui voievod, care, însă, a fost aşezată în locul unde se află în prezent. La îndemnul şi prin stăruinţa lui Grigore Tocilescu, Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor începe în 1901 strângerea de fonduri‚ „spre a păstra în mod cuvenit capul, care acum se află scos din mormântul său”, iar în 1904 racla de sticlă este schimbată cu un chivot de bronz.

Acesta, care se afla la Muzeul Militar Naţional, după care se poate realiza o copie pentru Sala „Mihai Viteazul” din viitoarea expoziţie permanentă a Muzeului Olteniei, are forma uni turn, cu faţada ornamentală în partea de sus cu motive florale, ceilalţi pereţi şi interiorul având suprafaţa lisă. Imediat, sub ghirlanda cu motive florale este încrustat un brâu cu motive geometrice. Registrul următor este format din arcada deschiderii şi două suprafeţe ornamentate cu motive florale. Deschiderea este mărginită cu câte două colonete, canelate. Registrul de bază este compus din două suprafeţe dreptunghiulare, dispuse lateral, ornamentaţia fiind alcătuită din motive evocatoare ale unor fapte de arme sub formă de trofee, care simbolizează capacităţile militare ale viteazului domn şi reprezintă elogiul adus de urmaşi geniului militar şi politic întruchipat de Mihai Viteazul.

Puţin mai târziu, la iniţiativa lui Nicolae Iorga au fost realizate două sarcofage de marmură, de sculptorul Carol Storck, ce au fost plasate în cele două părţi ale pronaosului, unul pentru rămăşiţele lui Radu cel Mare (1495-1508), şi altul pentru craniul lui Mihai Viteazul (1593-1601). Rămăşiţele lui Radu cel Mare au fost îngropate definitiv în anul 1908, iar craniul lui Mihai Viteazul, datorită faptului că sarcofagul a fost terminat în 1913, cât şi unor evenimente majore – războaiele balcanice (1912-1913), moartea regelui Carol I, începutul războiului mondial (1914), apoi intrarea României în război (1916) –, a avut o altă soartă.

La intrarea inamicului în ţară în 1916, racla sfântă, spre a fi apărată de o nouă pângărire a fost strămutată prin Bucureşti la Iaşi, fiind depusă într-o tainiţă de pe peretele de răsărit a Mitropoliei din Iaşi. În faţa ofensivei germano-austro-ungare din august 1917, craniul atât de preţios poporului român a luat din nou drumul pribegiei, fiind strămutat la Kerson (Ucraina). Pentru efectuarea acestui transport secret au fost delegaţi Petre Gârboviceanu, administratorul Casei Bisericilor şi Grigore Popescu – Breasta, directorul Seminarului „Sf. Grigore Decapolitul” din Craiova, acesta din urmă trebuind să aibă grijă să aducă înapoi relicva atât de preţioasă.    Epopeea reîntoarcerii de lângă gurile Niprului se încheie în aprilie 1918, când cei doi ajung la Iaşi, încheindu-se misiunea în Rusia, acum bolşevică, şi predând relicva sfântă Mitropolitului Pimen al Moldovei şi Sucevei.

Aici, la 8 noiembrie 1918, craniul sacru a fost aşezat într-un sicriu de stejar umplut cu bucăţi vechi de brocart şi încununat de lauri, chiar de regina Maria, ridicându-se un catafalc în mijlocul Mitropoliei din Iaşi, aducându-se un omagiu de recunoştinţă religios, dar şi laic la Teatrul Naţional şi Aula Universităţii.

După aceste manifestaţii în cinstea sfintei relicve, aceasta a rămas în capitala Moldovei până la 23 august 1920, timp în care poporul român şi-a desăvârşit unitatea statală şi de neam, când, după oficierea unui serviciu religios, racla, însoţită de un important cortegiu, s-a îndreptat spre gară, unde înaintea îmbarcării a avut loc o defilare militară, prezentându-se onorul.

Trenul special, care avea un vagon amenajat pentru racla întregitorului aşezată pe catifeaua unei mese păzită de două santinele, a pornit spre Ruginoasa, unde fusese înmormântat Alexandru Ioan Cuza, cel care a pus bazele statului naţional în anul 1859, şi apoi spre Mirceşti. Aici cortegiul a poposit la mormântul lui Vasile Alecsandri, luptător şi cântăreţ înflăcărat al Unirii. A doua zi după popasuri în gările Roman şi Bacău, trenul a pornit la Focşani, de unde întregul convoi s-a deplasat la Mărăşeşti, apoi trenul a plecat spre Târgovişte. De menţionat este faptul că în toate localităţile unde a oprit au avut loc manifestaţii entuziaste, la care au participat mii şi mii de oameni.

La Târgovişte, relicva a fost aşezată pe un afet de tun drapat cu drapelul naţional, tras de şase cai albi şi, în sunetul clopotelor bisericilor din oraş, a pornit spre Mănăstirea Dealu, însoţită de un alai important, avându-l în frunte pe regele Ferdinand I.

După oficierea slujbei religioase şi câteva discursuri ale unor personalităţi, solemnitatea a încheiat-o regele: „Cu evlavie şi plini de măreţie ne descoperim şi ne plecăm capetele înaintea ta, Viteze Mihai, care ne-ai fost o stea lucitoare în timpuri de grea încercare şi un izvor nesecat de îmbărbătare pentru ostaşul nostru în toiul luptei, iar pentru întreg neamul românesc ai fost mai mult decât atât: simbolul viu şi glorios al unităţii naţionale”. Apoi, înainte de a pune craniul în mormânt, regele şi-a scos de la piept broşa Ordinului „Mihai Viteazul”, format dintr-o cruce treflată din metal auriu, emailată albastru, cu monograma regală pe avers, iar pe revers anul „1916”, aşezând-o pe fruntea eroului şi apoi a cimentat cu mortar capacul de marmură al sarcofagului, care îl aştepta încă din 1913 la Mănăstirea Dealu.

Prof. ONORIU STOICA

Preşedintele Secţiei Craiova a Societăţii Numismatice Române