O zi de luni…după o zi de duminică

0
54

miting6 februarie 2017…o zi de luni. Nu, nu este o zi obişnuită de luni. Românii, împărţiţi în două tabere îşi strigă off-ul,sunt în stradă de câteva zile. Am adormit destul de târziu. Nici dacă ai vrea să închizi ochii mai devreme, nu ai avea cum. Ca un paradox, în România, cei mai săraci îi susţin pe cei mai bogaţi.  Nu am reuşit să pun geană pe geană decât spre dimineaţă. Vorbele unui domn, trecut de 70 de ani, care spunea că se va supăra domnul Dragnea şi nu le va mai creşte punctul de pensie, mi-au rămas în minte.

Mi-am băut cafeluţa din mers şi am plecat spre redacţie. De ceva vreme, am renunţat la maşină, merg pe jos, parcă  pulsul oraşului îl iau mai bine aşa, simt atmosfera, ascult oamenii: lumi paralele, filme diferte. La două străduţe, un ţipăt ascuţit îmi atrage atenţia, o domnişoară se caută disperată prin buzunarele paltonului, nu mai are telefonul. I l-au furat în autobuz…crede ea. E disperată, nu ştie unde să se ducă să reclame furtul…Nu se opreşte nimeni, pe nimeni nu interesează, oamenii trec, cu gândurile lor, cu problemele lor, o şterg pe fată, nu le pasă, aproape că e ceva normal şi nu e problema lor, e doar a tinerei, care plânge, a primit mobilul cadou, de la tata, care munceşte în Italia, o să o certe bunicii, cu care locuieşte de vreo 5 ani…

În fine…Am ajuns pe undeva în zona centrală, un domn are o lopată, e revoltat, înjură şi întreabă trecătorii dacă aşa este civilizat. Nu înţeleg iniţial întrebarea, dar mă opresc să mă documentez. Omul e supărat, craiovenii îşi plimbă câinii, prin faţa restaurantului său, şi câinii îşi lasă materiile fecale peste tot. “E civilizat, doamnă…?!, mă întreabă tocmai pe mine, să-ţi plimbi câinele şi să-l pui să se ca## în faţa restaurantului meu ?? Să-şi ia în mor### mă-sii pungă şi să-şi ia căca### acasă la ei…”. Omul este indignat, dar adevărul este că peste tot erau numai căca## de câine. “Clienţii calcă în că###, apoi aceştia intră în local, şi ei cred că aşa miroase în restaurantul meu. Apoi îşi verifică talpa pantofului…şi văd căca###…”, povesteşte omul cu multă patimă…

Depăşesc şi acest moment şi ajung în redacţie. Salut, îmi arunc, haina, deschid calculatorul şi normal că aştept reacţiile colegilor de la mitinguri. Le ridic mingea la fileu, îi fac soroşişti, apoi încep, unul câte unul, să-şi spună părerea. Suntem cam agitaţi zilele acestea, nu prea mai avem nici noi răbdare, unii cu alţii. Încerc să mă dau cu manifestanţii…se pare că nu sunt prea inspirată…mi se dau mai multe argumente: lovitură de stat, ceva probleme cu politica externă. Ok, renunţ. Încerc să dau câteva exemple de lucruri bune, făcute de guvern. “Sunt hoţi şi noi suntem proşti că îi credem, o să plecăm cu toţi din ţară… “, îmi explică un coleg. Ok,  nu o nimeresc nici de data asta, Unii au fost la proteste, o spun cu mândrie, alţii nu au fost, dar sunt tot cu manifestanţii…normal e şi categoria “tăcută”, care ascultă, nu se bagă în discuţii. Suntem o redacţie extrem de democratică, avem păreri diverse, susţineri politice diferite. Suntem generaţii diferite, cu probleme diferite, dar şi cu multe puncte comune. Vrem altceva, dar fiecare în felul său. Încercăm să înţelegem OUG-urile, ne dăm cu părerea, căutam explicaţii, aproape părem că ne-am înţeles, dar apoi, din nou puncte divergente. Între timp, apare un accident, pe undeva la Işalniţa…Şi încep problemele reale, nu prea mai funcţionează aparatul foto. Jurnalistul se descurcă şi o rezolvăm şi pe asta. Şi, uita aşa, trecem brusc de la Dragnea la Trump…