Gustul deznădăjduit al vulgarităţii

0
88
Citeşte mai mult

Un sentiment irevocabil al disoluţiei generalizate a lumii moştenite din generaţii pe care istoria recentă pare să le fi şters şi de pe retina memoriei ne-a luat în stăpânirea sa asupritoare. Nici un set al valorilor moştenite nu mai prezintă niciun interes. Cuviinţa, bunul simţ, onoarea, pietatea, respectul, compasiunea par de-acum atribute ale unei alte lumi, apuse ori definitiv pierdute. Moralitatea – în funcţiunea ei de cod al convieţuirii cotidiene – nu se mai bucură de niciun interes: nu mai e la modă. Iar la modă este vulgaritatea, cu o întreagă ordine de artefacturi, de la licitarea ignoranţei într-un fel de concurs naţional al limbuţiei aculturale până la exhibarea zonelor celor mai de jos ale impudorii. Semne ale unei goliciuni sufleteşti şi ale unui sistem în care incompetenţa a devenit o valoare de schimb.

Pentru cine mai are îndoieli n-are decât să contemple cu un strop de detaşare şi un plus de disociere puzderia de emisiuni cu care omul, ajuns un fatal consumator de virtualului, este bombardat clipă de clipă. Am retrăit la limită o astfel de experienţă în noaptea de revelion. Căutând, ca un nostalgic nevindecat de „sirenele” pervertite ale invitaţiilor publicizate în exces, măcar un format de emisiune sustras probei kitschului şi a vulgarităţii împachetate cu funte ademenitoare. Experienţa s-a încheiat prin senzaţia unei degradări a intimităţii, a ceea ce credeam că mai subzistă în noi viabil din ceea ce vom fi primit de la părinţi şi de la bunici, totul schimbat, ca la o bursă neagră dintr-o piaţă clandestină, cu tot ceea ce poate fi mai vulgar, mai derizoriu şi mai libidinos. Scheciuri agramate, glume nesărate şi văduve de orice sclipire de inteligenţă, iar pe deasupra o competiţie agresivă şi de un amatorism feroce a unor formaţii muzicale şi a unor solişti exhibându-şi fie crasa lipsă de talent, fie acceptarea unor substituiri impuse de realizatori netrecuţi vreodată prin sitele unui minim examen de specialitate.

Până şi în zona folclorului, acolo unde ar fi de ajuns un minim respect al tradiţiei autentice, bătălia pentru rating a sfârşit prin a demola orice criteriu al bunei cuviinţe. Interpreţi altminteri valorizaţi şi consacraţi puşi să interpreteze repertorii străine lor, creînd, astfel, impresia că, până şi aici, totul este posibil, indiferent de preţul ce trebuie plătit. De noi, ca auditor în căutarea filonului aurifer pe care îl mai ştim diseminat într-un trecut nu prea îndepărtat, dar şi de ei înşişi, căzuţi, iată, pe acest teren al prostituirii unor bunuri seculare.

Există, în această eră a globalizării sordide, în care tehnica transmutată cel mai vizibil într-o reţea mass-mediatică universalizată şi, în consecinţă, fatalmente victimă a mimetismelor de tot felul, un virulent gust de sodomă şi gomoră: un cult al vulgarităţii sub ale cărui transparente văluri se încearcă să se ascundă ignoranţa, incompetenţa, iresponsabilitatea, mizeriile înseşi ale unei nefericiri pe care aparenţa unei voioşii de turmă n-o mai poate mântui. O lume pe dos, în care derizoriul şi postul gust, gâlceava şi insolenţa, agramatismul şi prostia sunt, oricât de ieftine în substanţa lor adevărată, ridicate şi slujite ca unice valori. De ce ne-am mai mira că am pierdut, parcă, pe acest drum al unei decadenţe în plin avânt, până şi simţul cel mai elementar al măsurii adevărate a propriei noastre vieţi. Şi a destinului fragil căruia i-am fost livraţi şi care pare tot mai tulburat de o bicisnică goană după nimic.