Nu sunt monarhist şi nu mai am timp să devin, dar momentul despărţirii de Majestatea Sa, Regele Mihai, nu poate impune decât maximă decenţă şi regretele subsecvente. Pentru oricine care îşi păstrează, în pofida climatului tensionat, o urmă de bună-cuviinţă, prezumţia de sinceritate şi capacitatea integrării într-un scenariu civilizat şi un raport pertinent cu o realitate dramatică. După o prelungită suferinţă, pe pat de spital, departe de ţară, în Elveţia, la Versoix, ultimul rege al României s-a stins din viaţă ieri, la ora 13.00, conform unui comunicat de presă făcut de Casa Regală. Avea 96 de ani. În istoria României moderne, tipul acesta uman, de reprezentare, imun la vitregia contextului, recules fără ostentaţie în hotarele mesajului propriu, a îndemnat mereu la reflectare. În discursul său istoric din 25 octombrie 2011, în Parlamentul ţării, Regele a vorbit despre valori fundamentale de la care n-ar trebui niciodată să abdicăm: libertatea, identitatea, demnitatea. După război, s-a văzut nevoit să abdice, la numai 27 de ani, în faţa vigurosului instinct de conservare al comunismului, fiindcă omogenitatea caracterului, ţesutul etic compact, nefisurabil, constituiau virtuţile rezistenţei, posibile piedici dure de care s-ar fi izbit formarea omului nou. Dispariţia Regelui Mihai aduce între noi şi lumea acestor înaintaşi un spor de abstracţiune. Cu el se sting unchii şi bunicii noştri, amintiri din alte timpuri, figurile obsedantului deceniu, farmecul imprecis al unor poveşti despre Iuliu Maniu şi Brătieni, tânărul Rege Mihai, România Mare. Destinul ultimului rege al monahiei române a fost presărat cu momente dramatice, tulburătoare clipe de derută şi tristeţe, cu un exil prelungit şi o întoarcere târzie în ţară, aşa cum ne încredinţează Diana Mandache, expertă în istoria regalităţii româneşti, în cartea sa „Exilul Regelui” (Ed. Curtea Veche Publishing, 2016) unde evacuează din cercetarea sa facilul irelevant, scanând în schimb, cu emoţie, articulaţiile unui exil dureros, care contează. Va trebui, cum spuneam, reflectat analitic şi îndelung asupra delimitărilor posibile şi necesare, între prezenţa simbolică a Regelui Mihai pe scena politici româneşti, rolul său de reper moral şi absenţa sa îndelungată. În fine, se vor spune multe în zilele care urmează. Dacă mai lipseşte ceva, în privinţa reacţiei umorale a unora. Potrivit comunicatului Biroului de presă al Secretariatului Regal, trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleş, şi apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. La dorinţa Custodelui Coroanei Române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiţiile înaintaşilor Majestăţii Sale. Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional.
