Moment solemn în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I, la Filarmonica “Oltenia”

0
360

Astăzi, la ora 10.00, angajaţii Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova participă, în foaier, la un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I, având în vedere rolul crucial al Majestăţii Sale la înfiinţarea instituţiei.

La 17 aprilie 1947, Regele Mihai I a promulgat Legea Nr. 131, prin care a luat fiinţă Orchestra Filarmonicii “Oltenia”. În ziua de 18 aprilie a avut loc concertul inaugural al Orchestrei Filarmonice “Oltenia” recent înfiinţate. Astfel, sub bagheta dirijorului Mircea Bârsan, violonista Gaby Grubea a interpretat Concertul în Mi minor pentru vioară, op. 64 de Mendelssohn-Bartholdy.

De asemenea, în programul concertului din acea seară s-au regăsit Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55, Eroica de Beethoven şi Uvertura la opera Ruslan şi Ludmila de Glinka. Stagiunea 1947-1948 avea să confere o tot mai pronunţată continuitate acestei orchestre care numără la acea oră aproximativ 65 de instrumentişti, dintre care 47 erau craioveni. Conducerea Filarmonicii “Oltenia” i-a fost încredinţată lui Gh. Petrescu, la data respectivă, principalul promotor al vieţii muzicale craiovene.

«Regele Mihai I ne-a părăsit la 70 de ani de la semnarea actului de naştere al Orchestrei Filarmonicii ”Oltenia”. Dumnezeu să îl odihnească!», transmite instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.