Bălgrădean: “Am revenit, pentru că suntem un grup unit”

0
416

Căpitanul Universităţii, Cristi Bălgrădean a explicat revenirea de pe tabelă prin unitatea grupului şi moralul bun oferit de parcursul recent, alb-albaştrii acumulând 13 puncte în ultimele 5 meciuri. Portarul s-a arătat dezamăgit însă de faptul că nu a fost convocat de Iordănescu la naţională. „Am crezut în şansa noastră, suntem un grup unit şi am prins încredere în noi după parcursul bun din ultima vreme. Şi CFR a avut ocazii, este o echipă puternică,  dar am meritat victoria. Avem şanse mari să prindem play-off-ul. Nu ştiu de ce nu mai vine şi pentru mine o convocare la naţională” a spus Bălgrădean.

Bogdan Vătăjelu a adăugat: „ Ştiam că putem reveni de când am primit golul. Îmi cer scuze, pentru că din cauza mea s-a accidentat Acka, îmi pare foarte rău pentru el, este stâlpul din spatele meu. Avem un moral foarte bun pentru play-off. Pauza vine bine şi vrem să continuăm seria bună şi în retur. Vrem să mergem cât mai sus, o să muncim pentru asta. Ar fi frumos să reușim o nouă serie fantastică, la fel ca în campionatul precedent.  Aşteptam o chemare de la naţională, dar nu sunt supărat că nu a venit“.

Antrenorul Emil Săndoi s-a referit şi el la disputa din Gruia: „Am câştigat trei puncte mari, îi felicit pe băieţi că au crezut până la final, trebuia să se întoarcă norocul şi spre noi. Am fost mai pragmatici, cum n-am fost în alte meciuri. Am început bine, dar o accidentare stupidă la Acka ne-a dereglat puţin. Un moment important a fost când Bălgrădean a apărat şutul lui Beleck, dacă era 2-0 nu ştiu dacă mai reveneam. Consider că am controlat prima parte a meciului, ne-am creat oportunități mai clare. Dumitraș a jucat în premieră la închidere. Repriza a doua a fost mai echilibrată. În meciurile care urmează vom forța prezența în play-off“.

Antrenorul CFR-ului, Francisc Dican, a spus: „În prima repriză n-am reuşit să facem ce ne-am propus, să ţinem aproape de ei, ştiam că Universitatea Craiova are jucători tehnici şi rapizi şi trebuia să avem altă atitudine. În partea a doua am deschis scorul şi am avut şi şansa de a face 2-0. Cred că un egal era mai echitabil”

 Alb-albaştrii au fost încurajaţi în Gruia de 30 de suporteri veniţi din Bănie şi de la Sibiu.