Craiova, 6 septembrie 2023: WIZZ AIR, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere și cea mai sustenabilă din Europa, anunță un record important, transportul a trei milioane de pasageri către și dinspre Craiova. Pentru a marca această etapă importantă, norocosul pasager care s-a îmbarcat într-un zbor de la Bruxelles către Craiova a fost premiat cu un voucher Wizz Air, evidențiind aprecierea companiei aeriene față de pasagerii săi și încrederea acestora. Este un succes important pentru Aeroportul din Bănie, unul recunoscut şi în mod oficial.
În timp, WIZZ AIR a investit constant în dezvoltarea rutelor și în conectivitate. Un bun exemplu este înființarea bazei sale de la Craiova în2015. De-a lungul anilor, paleta de destinații a companiei aeriene s-a extins, conectând Craiova cu şase țări, printr-o rețea de 11 rute diverse. Printre aceste rute se numără destinații îndrăgite, inclusiv Bruxelles, Paris,Bologna, Milano, Köln, Roma,Barcelona, Madrid, Birmingham și Londra. Începând din octombrie, WIZZ AIR va începe operațiunile pe ruta către Dortmund, adăugând astfel o nouă destinație pe lista de conexiuni. Devotamentul WIZZ AIR pentru dezvoltarea rutelor, angajamentul față de satisfacția pasagerilor și asigurareaunor servicii de calitate au consolidat poziția transportatorului drept un jucător cheie în domeniul aviației din România, devenind compania aeriană preferată pentru călătorii din țară.
Declaraţii sugestive
Aprecierile sunt din toate părţile implicate şi începem cu reprezentantul companiei: Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager: „Suntem încântați să sărbătorim realizarea remarcabilă a celor trei milioane de pasageri care au ales WIZZ AIR pentru planurile lor de călătorie în Craiova. Această etapă reflectă nu numai încrederea pe care pasagerii ne-o acordă, ci și dedicarea echipei noastre de a oferi în mod constant servicii excepționale. Suntem încântați să continuăm să ne consolidăm rețeaua și tarifele reduse, asigurându-ne că WIZZ AIR rămâne alegerea preferată pentru călătorii din Craiova și nu numai.” A urmat Sorin Manda, Directorul General al Aeroportul Internațional Craiova: „Parteneriatul cu WIZZ AIR încheiat acum 10 ani s-a dovedit a fi un real succes. Compania operează pe Aeroportul International Craiova începând cu anul 2013, iar la acest moment zboară către 11 destinații din şase țări europene, având două aeronave alocate bazei din Craiova. În acest an, lună de lună s-au realizat noi recorduri în ceea ce privește numărul de pasageri, fapt ce dovedește importanța dezvoltării Aeroportului Craiova și necesitatea investiției într-un nou terminal.”
Despre WIZZ AIR
WIZZ AIR, compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creștere din Europa, operează o flotă de 185 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști în aviație asigură servicii superioare și tarife foarte scăzute, ceea ce face ca WIZZ AIR să fie alegerea preferată a 51,1 milioane de pasageri în anul financiar F23, care s-a încheiat pe 31 martie 2023. WIZZ AIR este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea WIZZ. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție mondială de siguranță și rating de produse, iar în 2019 și 2023 – „Compania aeriană a anului” de către Air Transport Awards, cele mai dorite premii internaționale pe care le pot primii profesioniștii sau companiile, premii ce recunosc persoanele și companiile care s-au remarcat prin rezultate extraordinare, inovații și servicii superioare. De asemenea, WIZZ AIR a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” în cadrul World Finance Sustainability Awards 2021-2023 și a primit distincția „Global Environmental Sustainability Airline Group of the Year” în cadrul CAPA – Centre for Aviation Awards for Excellence 2022. Toate zborurile WIZZ AIR sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.