Raport al Comisiei parlamentare de anchetă: Alegerile din 2009 au fost fraudate

0
408

alegeriRaportul parţial adoptat de Comisia parlamentară de anchetă asupra alegerilor prezidenţiale din 2009, prezentat succint, într-o declaraţie de presă, de preşedinta comisiei, Oana Florea, atestă fraudarea acestora. La votul final asupra raportului, opoziţia a părăsit şedinţa. Comisia de anchetă inserează în concluzii că nu au putut fi clarificate toate aspectele, dintr-o serie întreagă de motive. Raportul parţial va fi prezentat Birourilor Permanente reunite, pentru a fi supus dezbaterii plenului reunit al celor două Camere, acestea fiind abilitate să adopte o hotărâre care să reflecte conţinutul raportului final. Comisia de anchetă va mai înainta raportul parţial şi documentele care au stat la baza întocmirii acestuia Instituţiei Prezidenţiale, Guvernului României, Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ca aceste instituţii să poată adopta măsurile necesare potrivit competenţeleor ce le revin.