FIFA anulează transferul lui Adrien Silva, la Leicester, pentru …14 secunde

0
405

Adrien Silva is eager to move to Leicester

Leicester City se înţelesese cu Sporting Lisabona pentru transferul lui Adrien Silva, în schimbul sumei de 22 de milioane de lire sterline (24 de milioane de euro), în ultima zi de mercato. Mutarea a fost însă oficializată la 14 secunde după închiderea ferestrei şi, din acest motiv, FIFA a respins solicitarea lui Leicester de a-l înregistra pe Adrien Silva şi de a-l putea folosi şi în această toamnă. Leicester nu s-a împăcat însă cu decizia FIFA care a respins documentaţia depusă. ”Încă lucrăm împreună cu Adrien şi Sporting Clube de Portugal pentru a regla anumite probleme legate de înregistrarea jucătorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ”vulpilor”. Cel mai probabil, fotbalistul va ajunge însă în Premier League abia din ianuarie 2018.  Leicester City l-a transferat pe mijlocaşul portughez de 28 de ani, după ce l-a cedat, tot în ultima zi de mercato, pe Danny Drinkwater, la Chelsea, în schimbul a 35 de milioane de lire sterline (38 de milioane de euro).