Ministrul francez al Apărării: Europa ar putea fi, în curând, în raza de acţiune a rachetelor nord-coreene

0
393

rachetaFlorence Parly, ministrul francez al Apărării, a avertizat că regimul de la Phenian ar putea să dezvolte în curând rachete balistice care să aibă capabilitatea de ataca ţinte din Europa. “Scenariul unei escaladări către un conflict major nu poate fi ignorat”, a declarat ministrul, într-un discurs pentru membrii forţelor armate franceze. “Europa riscă să fie în raza de acţiune a rachetelor lui Kim Jong Un (liderul regimului nord-coreean) mai rapid decât se aşteaptă”, a completat Parly. În ultimele luni, regimul stalinist de la Phenian a testat cu succes rachete balistice intercontinentale de tipul Hwasong-14 care teoretic ar fi capabile sa lovească ţinte situat la aproape 11.000 de kilometri de Coreea de Nord, inclusiv oraşe din Statele Unite sau Europa.