Horia Tecău este în mare formă la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, calificându-se în penultimul act la două dintre probele competiţiei, dublu masculin şi dublu mixt. Astfel, în pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer, românul s-a calificat în semifinalel, după ce a învins cuplul Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia), cu 6-1, 6-2. Tecău şi Rojer, capi de serie numărul 12, s-au impus în doar 62 de minute, ambii fiind în premieră semifinalişti la US Open. Tecău şi Rojer şi-au asigurat un cec de 160.000 de dolari şi 720 de puncte ATP, iar în penultimul act la US Open vor înfrunta principalii favoriţi, Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia).
Pe brazilianul Bruno Soares, Horia Tecău l-a eliminat de două ori. Astfel, la dublu mixt, Horia Tecău şi jucătoarea americană Coco Vandeweghe s-a calificat în semifinale, după ce a învins cuplul Bruno Soares (Brazilia)/Timea Babos (Ungaria), cu 4-6, 6-1, 10-8. Tecău şi Vandeweghe s-au impus în faţa favoriţilor numărul patru într-o oră şi 6 minute şi-au asigurat un cec de 30.000 de dolari. Horia are un titlu de Mare Șlem la dublu mixt, cucerit în 2012 la Australian Open, alături de altă americancă, Bethanie Mattek-Sands. În semifinale la Flushing Meadows, Tecău şi Vandeweghe vor întâlni principalii favoriţi, Martina Hingis (Elveţia) şi Jamie Murray (Marea Britanie).