Învingând aseară 2-0, la Oviedo, echipa Slovaciei, „La Roja” a luat conducerea grupei C. A fost prima înfrângere a Slovaciei în actualele preliminarii. Soarta partidei s-a decis în prima jumătate de oră, prin golurile lui Jordi Alba (min. 5), la o superbă centrare a lui David Silva, şi Iniesta (min. 30), dintr-un penalty scos de Diego Costa. Slovacii, care s-au apărat în majoritatea timpului cu întreg efectivul, ieşind organizat pe tăioase contraatacuri, au avut oportunităţi prin Mak, la o eroare a lui Sergio Ramos şi apoi prin Hamsik (min. 41), când Casillas, aflat la partida 100 în care a deţinut brasarda de căpitan, şi-a probat vigilenţa. Spania a avut o posesie de 75%, efectuând 918 pase din care 863 reuşite, faţă de 218 (173). Slovacia se află în clasament sub presiunea Ucrainei, învingătoare în faţa Belarusului (3-1).