Francois Hollande, la cel mai jos nivel în istoria celei de-a Cincea Republici: 13%

0
90

Niciodată din 1978 cota de încredere a unui preşedinte al Franţei n-a scăzut atât de jos. Se spune că Jacques Chirac ar fi ajuns la 16% încredere, dar în iulie 2006, la sfârşitul celui de-al doilea mandat de şef de stat, când francezii se pregăteau pentru alegerile prezidenţiale din 2007. Spirala negativă a cunoscut o mişcare accelerată inedită, constată un specialist în sondaje, impresionat de căderea estivală a preşedintelui când, în mod normal, barometrul se arăta favorabil pentru guvernanţi, întrucât persoanele intervievate, aflate în vacanţă, erau mult mai indulgente. În Franţa, evenimentele s-au derulat rapid: o remaniere rapidă de guvern şi apoi apariţia cărţii fostei companioane a preşedintelui, Valerie Trierweiller („Merci pour ce moment”). În cădere vertiginoasă se află şi premierul Manuel Valls. Cartea lui Valerie Trierweiller a stârnit o adevărată furtună în presă, comentariile, în general nefavorabile, abundând. Legăturile politicienilor cu jurnalistele nu sunt o noutate în Franţa şi se spune că la sosirea la Elysee Valerie Trierweiller ar fi refuzat să fie apelată ca „Prima Doamnă”, dorindu-se „Prima Jurnalistă”. La un salon de carte, de la Beirut, i s-a făcut o remarcă premonitorie: „Aveţi o poziţie interesantă pentru o jurnalistă. În cinci sau zece ani, puteţi scrie o carte pasionantă”. „Ceea ce vă imaginaţi nu este pentru mine”, ar fi fost răspunsul. Astăzi, acest amalgam între jurnalism şi politică este prezent în cartea scandaloasă menţionată. Carla Bruni Sarkozy a abandonat un timp muzica – cât timp s-a aflat la Elysee – însă Valerie Trierweiller n-a renunţat niciodată să scrie în pagina de cultură de la „Paris Match”. În cartea scrisă ea nu este nici în serviciul statului, nici al Republicii, nici al francezilor, ci doar al său personal. Nu spune adevărul, fiindcă nici n-a interesat-o altceva decât distrugerea unui om, ales ca preşedinte al Republicii. În Franţa, viaţa dublă, adulterul, divorţul, copii din flori sunt frecvente. Reglarea de conturi însă, urmărită de autoare, cu ex-partenerul său de viaţă, este supărătoare, mai ales că e făcută pentru bani. Câştigând un proces cu revista „Closer” pentru imixtiune în viaţa privată, nu puţini sunt cei care se întreabă dacă n-ar merita dată în judecată, întrucât n-a avut altă postură decât cea de amantă şi nicidecum de soţie.