SCM Craiova a învins Zalăul, cu Ţicu din nou pe teren

0
560
Aproape o jumătate de an a trecut de când cea mai importantă handbalistă a Craiovei din sezonul câştigării Cupei EHF, Ana Maria Ţicu, s-a accidentat grav la cot, într-un meci cu Baia Mare. Olteanca a revenit într-un meci oficial împotriva echipei din Zalău, în Sala Polivalentă. „Am avut emoții, însă sper că am scăpat de ele.Este primul meci după această perioadă grea în care am fost nevoită să stau pe margine. Mă bucur că am putut să fiu alături de fete! şi că am reușit să câștigăm. A fost emoționant să reintru în teren. Nu știu exact dacă voi merge și la meciul din deplasare, săptămâna viitoare se va decide acest lucru. Încă nu am făcut antrenament cu contact, cred că o să mai dureze ceva timp, dar revin treptat. Nu are rost să risc să primesc lovituri. Mă pregătesc deja pentru sezonul viitor. Cu siguranță voi fi 100% la startul sezonului viitor” a spus Ana Maria Ţicu.
Formaţia oaspete a fost lipsită de câteva jucătoare importante, lăsate acasă de Ghiţă Tadici, iar SCM Craiova a profitat şi s-a impus lejer, scor 31-26 (15-11), acumulând trei puncte importante în lupta pentru cupele europene. Zalăul a rezistat până la 8-8, apoi Craiova s-a desprins, iar pe final Bogdan Burcea a trimis şi el pe teren jucătoarele tinere. În schimb, Craiova s-a despărţit de cele două jucătoare brazilience, Deonise Fachinello şi Mariana Costa, în timp ce Jelena Trifunovic s-a operat, dar va reveni în Bănie pentru stagiunea următoare.
Au jucat pentru SCM Craiova în meciul cu Zalăul: Dzhukeva, Curmenţ (portari), Vizitiu 9 goluri, Ianăşi 7, Nikolic 6, Tănăsie 4, Gjorchevska 2, Tătar 1, Seric 1, Colac 1, Ţicu, Şelaru, Ion, R. Stanciu. În clasament, SCM Craiova are 36 de puncte şi se află pe locul 5. În ultimele două etape, echipa lui Bogdan Burcea joacă în deplasare cu CSM Bucureşti, duminică, 12 mai, de la ora 17.30, şi acasă, cu ultima clasată, Danubius Galaţi.