Kitanovski: „Sunt condiţii mult mai bune la CSU decât în Macedonia”

0
317

Fundaşul macedonean îşi doreşte să evolueze din vară în Liga I

Tome Kitanovski

Într-un interviu apărut pe site-ul oficial al clubului CS Universitatea, fundaşul dreapta macedonean Tome Kitanovski şi-a expus impresiile de la alăturarea sa lotului alb-albastru. Cel care şi-a căpătat deja o poreclă în familia Ştiinţei, „Tancul”, a vorbit şi despre cariera sa de până acum: „Am început să joc fotbal de la şase ani, la Pelister, echipa oraşului Bitola, unde m-am născut. La 17 ani şi jumătate am făcut pasul la prima echipă, iar în ultimii doi ani şi jumătate am fost titular. Am un meci la prima echipă a Macedoniei, şase selecţii la naţionala U21 şi şase sau şapte la echipa U19. La prima reprezentativă am jucat în Antalya, într-un meci amical, împotriva Poloniei. Am fost rezervă şi am intrat în minutul 82, pe postul de fundaş dreapta. E un sentiment plăcut, oricine se apucă de fotbal îşi doreşte să ajungă la naţionala ţării sale. La Pelister nu am jucat doar fundaş dreapta, şi şi fundaş stânga, apărător central ori mijlocaş dreapta. Sunt un jucător polivalent. Prefer să joc fundaş dreapta, dar pot să dau randament în orice poziţie unde echipa are nevoie”. Kitanovski, care-l are ca idol pe Del Piero, se declară mulţumit de condiţiile de care dispune noua sa echipă, unde vrea să se impună ca titular. În competiţia pentru postul de fundaş dreapta, „Tancul” concurează cu Marian Cârjă şi Zoran Ljubinkovic, iar macedoneanul are şi avantajul că este jucător sub 21 de ani. „Diferenţe sunt în ceea ce priveşte condiţiile, mult mai bune aici. Să pot face o comparaţie între nivelul ligii a doua din România şi al primei ligi din Macedonia momentan este destul de greu, pentru că nu am evoluat împotriva echipelor româneşti. Nu ştiu limba română, iar când am venit aici m-am înţeles cu jucătorii sârbi din lot. Am devenit prieteni buni. De fapt, toţi băieţii din echipă sunt deosebiţi. Mă simt bine, îmi place grupul de jucători. Îmi doresc să fac parte din primul 11, aşa cum a fost la Pelister şi vreau să ajung în prima ligă cu echipa” a spus Kitanovski. Aseară, CS Universitatea a disputat primul amical în Antalya, contra echipei under 23 a clubului Dynamo Dresda.