Eşec drastic în Muntenegru pentru baschetbalişti

0
353

SCM Universitatea Craiova a pierdut cu 91-70 meciul din Balkan League, cu Teodo Tivat

Deplasările au fost marea problemă a echipei de baschet a Craiovei în Balkan League. Cu o singură excepţie, meciul din Kosovo cu Sigal Priştina, în care s-au impus, „legionarii” au pierdut pe bandă rulantă, inclusiv împotriva unor formaţii fără pretenţii. Aşa a fost cazul şi marţi seara, în Muntenegru, unde ultima clasată în ierarhia competiţiei, Teodo Tivat, a şters parchetul cu băieţii lui Milan Nisic. Aceştia nu au avut replică în faţa unor adversari care câştigaseră un singur meci până atunci, iar în Polivalentă fuseseră victime sigure. La final a fost 91-70 pentru echipa gazdă, pe sferturi: 19-18, 22-14, 31-17, 19-21. Pentru SCM Craiova au fost titulari: Sokk – 5 puncte, Seals – 12, Kovac – 12, Căpuşan – 5, Tyler – 6, iar apoi au mai fost folosiţi: Bureau – 12, Maric – 6, Gavrilă – 2, Popescu – 8, Babic – 2. Şi totuşi, alb-albaştrii au început bine, conducând cu 13-4, oferind senzaţia că se va respecta calculul hârtiei şi clasamentul, însă până la finalul primului parţial aveau să piardă avantajul şi chiar să încheie în deficit. Sferturile 2 şi 3 au fost dominate clar de gazde, cu Vucurovic impecabil din afara semicercului (5 coşuri de 3 puncte) şi Dijkanovic dominând lupta sub panou (pivotul gazdelor a intrat în double double, cu 23 de puncte şi 10 recuperări). Pentru SCM Craiova au mai rămas de disputat meciurile de acasă cu Kozuv Gevgelija (săptămâna viitoare, Sigal Priştina, Balkan Botevgrad şi KB Peja şi cel din deplasare cu Galil Gilboa. În mod normal, dacă îşi va câştiga jocurile din Sala Polivalentă, echipa lui Nisic ar trebui să termine în primele 6 locuri, ceea ce i-ar conferi dreptul la un meci de play-off pentru a intra în Final Four. Altfel, craiovenii joacă mâine, de la ora 19 (în direct la Digisport 2), contra formaţiei Municipal Oradea, în etapa a 17-a a Ligii Naţionale. În acest meci, craiovenii îl vor avea ca adversar pe cel care le-a fost coleg până de curând, pivotul estonian Reinar Hallik, asta în cazul în care SCM Universitatea Craiova eliberează la timp cartea verde a internaţionalului baltic.

 

Clasament Balkan League

1. Levski Sofia            17        7          3

2. Galil Gilboa 16        7          2

3. KK Kumanovo       16        6          4

4. Sigal Priştina           16        6          4

5. SCM Craiova          15        4          7

6. Kozuv Gevgelija     14        4          6

7. KB Peja                   13        4          5

8. Balkan Botevgrad   13        4          5

9. Teodo Tivat 12        2          8