Peste 27 milioane de lei, investiţi în dezvoltarea urbană

0
338

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a semnat ieri patru contracte de finanţare care fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), depuse de oraşul Balş în cadrul domeniului major  de intervenţie 1.1-Planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul Centre urbane. „Modernizarea străzii Măineşti oraşul Balş judeţul Olt” în  valoare totală de 2.186.187,12 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 1.712.968,46 lei (406.301,82  euro). „Proiectul îşi propune să modernizeze 1,308 km de drum, 150,00 ml trotuare, 4 podeţe” a precizat Marilena Bogheanu, directorul general al ADR SV Oltenia. Cel de-al doilea proiect, „Modernizarea străzii Teiş, oraşul Balş, jud Olt” în valoare totală de 3.712.352,89 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 2.926.984,64 lei  (694.256,32 euro). Prin implementarea proiectului  se va moderniza strada (2,8 km) cu sistem rutier nerigid, îmbrăcăminte din mixturi asfaltice în două straturi pe o fundaţie de balast de 30 cm grosime.

Marilena Bogheanu

Reamenajarea cartierului „Oraşul Nou”

„Montat camere de luat vederi în cartierul „Oraşul nou”, localitatea Balţ, judeţul Olt” este cel de-al treilea proiect, în  valoare totală de 905.887,66 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 528.189,10  lei  (125.460,59 euro). „În cadrul proiectului se va achiziţiona şi instala un sistem de supraveghere video compus din 10 camere de supraveghere pentru asigurarea siguranţei şi securităţii în spaţiile publice” a mai spus directorul ADR SV Oltenia. „Reabilitarea şi reamenajarea cartierului „Oraşul Nou” din localitatea Balş, judeţul Olt” în  valoare totală de 20.589.348,24, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 16.285.969,77 lei  (3.868.401,37  euro). Proiectul îşi propune modernizarea unor spaţii publice precum alei carosabile, trotuare şi alei pietonale, locuri de joacă, parcari, puncte de colectare a gunoiului menajer.