Nu a fost aglomeraţie mare, în Dolj, la ocuparea posturilor de profesori – metodişti: au rămas vacante peste 200 de funcţii

0
446

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a scos la concurs peste 400 de locuri de profesori-metodişti, care se ocupă de evaluarea şi consilierea debutanţilor la catedră. Rezultatele, după prima etapă de selecţie, una  consacrată cadrelor didactice care au dorit să se reconfirme pe aceste funcţii, sunt dezamăgitoare. Astfel,  au rămas libere 232 de locuri. Pentru “bătaia” pe aceste posturi, va urma o nouă selecţie , la care pot participa şi cadre didactice care nu au mai făcut parte din corpul profesorilor metodişti.

Metodologia de selecţie, conform legislaţiei,  spune foarte clar  că,  pentru ocuparea unui loc de metodist , candidaţii să aibă gradul II şi să fie titulari. ISJ Dolj a solicitat şi criterii specifice , cum ar fi vechime de minimum 10 ani şi experienţă ,  în specialitatea la care vrea să fie metodist , de cel puţin  cinci ani. În prima fază, au participat 200 de cadre didactice cu gradul I. După evaluarea dosarelor privind activitatea solicitanţilor, 21 de cadre didactice au fost respinse pe motiv că nu îndeplinesc criteriile.  Astfel,  în funcţii, au fost reconfirmaţi  179 de cadre didactice, toate având  gradul didactic I.

În ce va consta a doua probă a concursului

Locuri rămase disponibile

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a comunicat,  după prima etapă de selecţie,  datele oficiale.  Astfel, cele mai multe locuri libere au rămas la învăţământul preşcolar, unde, iniţial,  au fost scoase la concurs 80 de locuri,  prioritate având cadrele didactice care erau pe aceste funcţii pentru reconfirmare. Au rămas însă libere 61 de locuri. La  “învăţători” s-au ocupat 51 din cele 100 de locuri.  La lLmba şi literatura română au fost scoase la concurs 38 de locuri şi au rămas libere 22. La  Matematică,  din cele 30 de locuri pentru metodişti , s-au reconfirmat doar 10 cadre didactice, iar 20 de locuri au rămas libere pentru a doua etapă de selecţie. În ceea ce priveşte disciplina  Educaţie fizică şi sport , sunt reconfirmate şase cadre didactice , rămânând disponibile 16 locuri. Sunt şi specializări la care nu a fost depus nici un dosar, cum ar fi Consiliere şi orientare,  la care au fost scoase la concurs trei posturi , şi Limba romani un post.

Ce urmează

Ce urmează ştie cel mai bine prof. Irina Broscaru (FOTO – arhivă), inspector general – adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj: “În urma evaluării depunerilor dosarelor, care va avea loc pe 6 octombrie, va avea loc şi depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, în format electronic, pe adresa de e – mail informatizare@isjdolj.ro., până la ora 15:00. Desfăşurarea probei de interviu va avea loc vineri, 7 octombrie, conform unui grafic , care va fi afişat odată cu prezentarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor.