Percheziţii la APIA Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene

0
410

Procurorii DNA fac percheziţii luni la sediile Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar în care sunt vizate fapte asimilate celor de corupţie şi fraude cu fonduri europene, din perioada 2012, ancheta în această cauză fiind sprijinită şi de OLAF.

Mai mulţi directori de la APIA Bucureşti şi Ilfov sunt vizaţi în dosarul în care luni au loc percheziţii la sediile celor două instituţii, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, iar prejudiciul este estimat la 26 de milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în acest dosar sunt vizaţi directori ai Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bucureşti şi Ilfov, suspectaţi de fraude cu fonduri europene, iar la finalul percheziţiilor aceştia vor fi duşi la DNA central pentru audieri.

Sursele judiciare citate au mai declarat pentru MEDIAFAX că în acest dosar prejudiciul este estimat la 26 de milioane de euro, bani din bugetul Uniunii Europene.