La „trântă”, în drumul spre performanţă

0
828

Copiii născuţi în 2004 şi 2005 mai au o săptămână la dispoziţie până să decidă dacă vor să facă un sport de performanţă, care, de-a lungul anilor, a adus multiple satisfacţii. «Nu spunem lucruri mari, dar luptele, fie ele „libere” ori „greco-romane”, au adus nenumărate medalii la competiţiile internaţionale – Campionate Europene, Campionate Mondiale, Jocuri Olimpice. De aceea, vrem să revitalizăm acest sport, cu atât mai mult cu cât la Craiova avem deja mai mulţi tineri campioni. Astfel, pe 11 octombrie, în Sala de Sport „Matei Basarab”, din spatele Colegiului Naţional „Fraţi Buzeşti”, va avea loc o selecţie a copiilor născuţi în 2004 şi 2005, competiţia făcând parte din Campionatul Naţional de Trânte, parte a Programului „Pierre de Coubertain”, care se numeşte „Campionul de mâine”. Noi vom alege cei mai buni tineri, dar nu puteam face acest lucru fără sprijinul ISJ Dolj, DJST Dolj şi LPS „Petrache Trişcu”, buna desfăşurare a concursului fiind asigurată de prof. Marius şi Aurel Cimpoeru, Valentin Boboşca, iar arbitrajul va fi asigurat de Daniel Baciu şi Stelian Şerban”, a precizat  Petre Banciu, antrenor de lupte la Clubul Sportiv Municipal Craiova.