Dolj: Cercetat pentru furt de produs petrolier

0
396

Membrii unei patrule mobile din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Dolj, în timp ce executau serviciul de pază şi protecţie a conductelor magistrale de transport produse petroliere, au observat, sâmbătă, lângă o sondă situată în zona apropiată a Parcului Petrolier Vârteju, o persoană care sustrăgea produs petrolier. Jandarmii au procedat la oprirea şi legitimarea persoanei în cauză, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că L. S., în vârstă de 39 ani, din localitatea Tălpaş, a reuşit să sustragă cantitatea de 45 litri de produs petrolier, în două bidoane, dintr-o conductă ce făcea legătura între o sondă şi Parcul nr. 1 Vârteju şi care prezenta o problemă tehnică. Pe numele acestuia au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi au fost predate la Postul de Poliţie Tălpaş pentru continuarea cercetărilor, au anunțat reprezentanții IJJ Dolj.