Programul Operaţional Regional a fost modificat

0
453

Comisia Europeană a adoptat la finele lunii trecute, propunerea de modificare a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 pentru România. 

corina_cretu
Corina Creţu

Având o alocare din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) de 6.6 miliarde de euro, Programul Operaţional Regional (POR) este cel mai vast program din România, acoperind o mare varietate de obiective tematice în domenii-cheie pentru dezvoltarea regională: accesibilitate (infrastructură), competitivitate şi inovare, IMM-uri, dezvoltare urbană, eficienţă energetică, mobilitate urbană, servicii sociale şi de sănătate, educaţie, cadastru şi administrare teritorială. Programul Operaţional Regional (POR) fost aprobat de Comisie în data de 23 iunie 2015. Modificările programului operaţional vizează o serie de ajustări tehnice, menite a clarifica aspecte de eligibilitate în cadrul  unor axe prioritare, pentru a răspunde mai bine nevoilor beneficiarilor. Serviciile mele şi eu, personal, am oferit şi vom continua să oferim asistenţă autorităţilor române în cadrul unui exerciţiu amplu de colaborare inter-instituţională, menit a simplifica procedurile şi a accelera procesul de implementare pe teren.“, a precizat Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Un sistem de asistenţă medicală de urgenţă mai bine coordonat

euroÎn baza modificărilor agreate, de acum înainte vor fi posibile, de exemplu: parteneriate între autorităţile publice locale şi alte instituţii publice, pentru a se implica împreună în proiecte cu finanţare UE; co-finanţarea din fonduri europene a unei game mai largi de proiecte care vizează  mobilitatea urbană, inclusiv în ceea ce priveşte introducerea sau reintroducerea mijloacelor de transport public electrice; extinderea categoriilor de beneficiari eligibili pentru a accesa fonduri europene, astfel încât, în afara municipalităţilor, eligibile deja, şi alte autorităţi locale, precum consiliile judeţene, vor putea gestiona proiecte cu finanţare europeană în domeniul transportului public urban şi nu în ultimul rând, extinderea categoriilor de unităţi de sănătate eligibile pentru finanţare, asigurând astfel un sistem de asistenţă medicală de urgenţă mai bine coordonat.

“Programul Operaţional Regional va sprijini şi parteneriatele şi cooperarea între IMM-uri şi organizaţiile de transfer tehnologic, permiţându-se astfel o mai bună exploatare a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice prin transformarea lor în produse şi servicii care vor putea intra pe piaţă, generând totodată creştere economică”, a adăugat Corina Creţu.

***

Cererea de modificare a POR a fost trimisă de autorităţile din România în data de 23 iunie 2017, având ca scop ajustarea lui şi extinderea unor aspecte legate de eligibilitate.