Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanţe, nu îşi menţine declaraţiile din 2015

0
394

media-142730544029562200Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, a spus, ieri, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că a fost „înşelat” de procurorii anticorupţie, care i-ar fi promis o pedeapsă de trei ani cu suspendare, motiv pentru care el a făcut nişte declaraţii, pe care, însă, nu le mai susţine.

„Mi-a transmis că este împuternicit să-mi propună să ies din această situaţie cu tablouri în pereţi şi bani prin cimitire şi m-a întrebat ce-mi doresc. Vorbim de un târg aici. I-am spus că nu mai vreau sa intru în arest şi că pot lua chiar şi toată vina asupra mea”, a explicat Darius Vâlcov. Practic, Vâlcov a avut de ales între două variante: să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau să fie extinsă urmărirea penală pe numele lui.

         „Pe 30 martie 2015, seara, la locuinţa mea, am stat de vorbă cu cei doi avocaţi. M-am descărcat în faţa dumnealor spunând care este situaţia. Ştiau şi ei ce mi s-a solicitat. Am analizat care sunt avantajele şi dezavantajele şi de ce aş face aşa ceva. A doua zi ne-am prezentat la DNA. În prealabil, am solicitat procurorului ca, dacă se va face acordul de recunoaştere, să participe inculpaţii si avocaţii. Pe 31 martie 2015, la DNA mi s-a spus că suspecţii şi avocaţii au refuzat întâlnirea şi am spus că o să dau acord de recunoaştere, dar nu cel din rechizitoriu, ci spun exact ce s-a întâmplat”, a mai relatat Vâlcov.

           După ce ar fi citit declaraţia fostului primar, procurorul DNA ar fi „răbufnit” şi i-ar fi zis că acel document nu poate fi considerat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. „Înţeleg că vreţi să dau mot-a-mot din referat, dar pentru că nu îmi oferiţi garanţie vreau să vorbesc cu superiorul, i-am spus procurorului. Nu mi se oferea nimic. Era cuvântul unui procuror, în condiţiile în care eu trebuia să mint. Am fost la şefii dumnealui, la Popovici şi Kovesi. Amândoi au confirmat şi au spus că ce discut cu procurorii e agreat de sus până jos. Am discutat în prezenţa unui comisar. Garanţii verbale mi-au dat. (…) Am scris pe 31 martie 2015 declaraţia olograf. Este greu, aproape imposibil să spui lucruri care te vor afecta pe viaţă ştiind că nu le-ai făcut”, a explicat sursa citată.

          În cadrul declaraţiei, fostul primar a precizat că în 2008 sau 2009, în timpul campaniei electorale a PDL, anumite sume de bani ar fi provenit de la societăţile lui Theodor Berna, Tehnologica Radion sau Plus Confort.