Pe 2 iulie a.c., premierul ungar Viktor Orban a vizitat, în premieră, Kievul, în temeiul noului său rol, după ce Ungaria a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Etichetat ca simpatizant al poziţiilor lui Vladimir Putin, Viktor Orban convenise asupra vizitei, într-o discuţie anterioară, cu Volodimir Zelenski, după o perioadă glacială în relaţiile dintre Budapesta şi Kiev. În decembrie anul trecut, Orban acceptase la summit-ul „celor 27” să părăsească sala discuţiilor, pentru ca „cei 26” să deschidă negocierile de aderare ale Ucrainei. Exista un precedent: Kievul adoptase în 2017 o serie de măsuri controversate privind statutul limbii ucrainene şi al minorităţilor lingvistice, prin care defavorizase minoritatea maghiară. Şi nu numai. În discuţiile purtate a pledat pentru o încetare imediată a focului, preludiu esenţial, după el, la deschiderea negocierilor de pace. A recunoscut ulterior că propunerea sa a fost primită cu circumspecţie, fiindcă însuşi termenul de „pace” este privit într-o abordare proprie de autorităţile ucrainiene. Care au refuzat până acum orice formă de negociere cu Rusia. Cu toate acestea, semnale recente sugerează faptul că lucrurile s-ar putea schimba şi, după summit-ul de la Burgenstock (Elveţia), mai mulţi oficiali de la Kiev au înţeles că prezenţa Rusiei, la un al doilea summit, se spune posibil până la sfârşitul anului, este necesară. Pentru şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, este nevoie la masa negocierilor şi de cealaltă parte, ceea ce înseamnă că Rusia va fi invitată. Dacă va accepta sau nu invitaţia rămâne de văzut. Summit-ul NATO de săptămâna viitoare (9 iulie) la Washington ar putea anunţa, potrivit Telegraph, o decizie neplăcută pentru Zelenski, aceea că ţara sa este prea coruptă pentru a se alătura Alianţei militare nord-atlantice. Deşi preşedintele ucrainean a destituit în ultima vreme lideri militari, în special în domeniul achiziţiilor de apărare. Şi SUA au recunoscut eforturile sale. O cerere imperativă–justificată a lui Zelenski se referă la garanţiile de securitate. „Trebuie să facem parte din UE pentru securitatea economică şi din NATO pentru securitatea fizică. Dacă nu avem asigurate aceste doleanţe, riscăm enorm să vedem inamicul venind”. Pentru colaboratorii săi „nu există pace fără victorie, adică niciun soldat rus pe teritoriul Ucrainei”. Ceea ce nu înseamnă altceva decât ca armata rusă să se retragă, în cadrul graniţelor din 1991. Ori, astăzi lucrurile sunt mult mai complicate. Introducerea acestor elemente, altminteri justificate, în conştiinţa publică a Ucrainei, este de multă vreme instituită. Într-un fel sau altul, Volodimir Zelenski n-ar exclude negocieri, interzise prin lege, chiar prin intermediari, aşa cum a fost cazul „coridoarelor cerealiere” şi discuţiile de la Astana (Kahakhstan), dintre Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, pe chestiunea războiului din Ucraina, apoi vizita lui Viktor Orban la Kiev, sunt posibile premize. Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov, a confirmat că Rusia este pregătită să negocieze, fiind deschisă la dialog, inclusiv cu participarea mediatorilor, dar cu condiţia să-şi atingă obiectivele. Între vorbă şi faptă este însă întotdeauna distanţă. Ucraina are promisiuni, în continuare, de ajutoare susţinute din partea SUA, care nu vor fi tăiate, chiar în eventualitatea venirii la Casa Albă a lui Donald Trump. Curba descendentă, în dezavantajul Kievului, pe teatrele de operaţiuni, nu are nicio legătură cu… Donald Trump. De altfel, referirile la Ucraina din dezbaterea prezidenţială din 27 iunie, care a durat o oră şi 30 de minute, a fost doar de… 8 minute. Adică mai puţin de 9% din timpul discuţiilor. Adevăratele negocieri de pace care vor avea loc, nu vor fi între Moscova şi Kiev, ci cele „în spatele uşilor închise” între Moscova şi Washington, indiferent dacă la Casa Albă va fi Donald Trump, Joe Biden sau altcineva. Şi Zelenski, căruia i-a expirat mandatul de preşedinte, ştie bine asta. După vizita la Kiev a lui Viktor Orban, care i-a mulţumit preşedintelui ucrainean şi a promis că va raporta conţinutul discuţiilor purtate Consiliului UE, pentru ca deciziile europene necesare să poată fi luate, concluzia imediată nu este alta decât următoarea: Ucraina vede retragerea forţelor ruse de pe teritoriul său ca o condiţie prealabilă de pace, în timp ce Rusia pretinde abandonarea celor 5 regiuni, deja încorporate în Federaţia Rusă, şi renunţarea la ambiţia de a adera la NATO. Ceea ce se ştie de mai multă vreme.
