Primăria Craiova a cerut prelungire pentru Water Park şi Parcul „Romanescu”

0
296

strand (1)Primăria Craiova a solicitat prelungirea termenelor de finalizare a două proiecte cu fonduri europene. Parcul de distracţii „Water Park” şi reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu”, care sunt întârziate în acest moment, vor beneficia în felul acesta de clemenţă din partea oficialilor europeni, lucru care va scuti municipalitatea de a returna către UE toţi bani investiţi până acum.

Returnarea banilor europeni atârna ca o sabie deasupra capetelor autorităţilor locale. O cerinţă a UE spunea că, în cazul în care nu vor putea fi finalizate până la data de 31 iunie, atunci beneficiarii proiectelor cu finanţare nerambursabilă, în speţă Primăria Craiova, ar fi fost obligată să suporte toţi banii investiţi până la data de 31 decembrie 2015. Cu alte cuvinte, dacă nu au reuşit să încheie proiectele, atunci să vină cu toată finanţarea de la bugetul local. Se ajunsese în situaţia în care se numărau zilele până la atingerea termenului, când oficialii europeni au hotărât să aloce o păsuire tuturor beneficiarilor de fonduri europene care nu au reuşit să încheie proiectele şi care se află cu lucrările în stadiu de şantier.strand (2)

Ce proiecte pot fi prelungite

Este vorba despre trei categorii de proiecte pentru care se pot cere prelungiri. Prima care se referă la proiecte cu o valoare totală de cel mult 5 milioane de euro, caz în care prelungirea se poate acorda până cel mai târziu la data de 1 noiembrie 2016. A doua categorie vizează proiectele cu o valoare totală de cel puţin 5 milioane de euro, care sunt incluse în lista proiectelor care pot fi declarate nefuncţionale, prelungirea acordându-se până cel mai târziu la 31 decembrie 2018. Există şi a treia categorie, cea a proiectelor cu o valoare totală de cel puţin 5 milioane de euro, neincluse în lista proiectelor care pot fi declarate nefuncţionale, în cazul cărora se va acorda o prelungire până cel mai târziu la data de 1 noiembrie 2016.parc (1)

S-au solicitat acte adiţionale pentru două lucrări

În baza noilor decizii ale Uniunii Europene, municipalitatea craioveană a putut solicita prelungirea datelor de finalizare a proiectelor neterminate. Potrivit specialiştilor din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia (ADR SV Oltenia), au fost demarate deja procedurile necesare pentru întocmirea acestor acte adiţionale la contractele ce nu au apucat să fie finalizate până la data de 30 iunie 2016. Potrivit ADR SV Oltenia, actele adiţionale se află deja transmise la autoritatea de management a Programului Operaţional Regional în vederea verificării, avizării şi semnării acestora. După ce vor fi îndeplinite procedurile, municipalitatea va avea la dispoziţie mai mult de şase luni, deci un timp suficient pentru a finaliza lucrările începute pe bani europeni.

Cele două parcuri intră în prelungiri

Primăria Craiova a hotărât să solicite prelungire pentru două contracte, şi anume pentru Parcul „ Nicolae Romanescu” şi parcul de distracţii „Water Park”. Autorităţile spun că în privinţa parcului de distracţii nu este nevoie de un termen îndelungat pentru finalizare întrucât execuţia este aproape gata – se caută salvamari pentru recepţie –, dar s-a preferat prelungirea luându-se în calcul faptul că numai recepţia proiectului se întinde pe două săptămâni, deci proiectul ar fi ieşit din termen. În celălalt proiect, al reabilitării Parcului „Nicolae Romanescu”, ar fi fost oricum nevoie de mai mult timp pentru finalizare, dat fiind faptul că încă mai sunt lucrări de făcut în incinta parcului.

În cazul în care nu ar fi venit păsuirea din partea UE, Primăria Craiova trebuia să deconteze din bugetul propriu o sumă frumuşică, luând în calcul faptul că Parcul „Romanescu” necesită o finanţare de 12 milioane de euro, iar „Water Park”-ul – 86 milioane de lei.parc (2)