Inginerul Daniel Stanciu, primul specialist al Camerei Agricole Dolj, îşi nuanţează argumentaţia când face referiri la prevederile Legii nr.168/2013 privind aprobarea OG 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Oricum, ştie despre ce vorbeşte. Şi mai ştie că instituirea impozitului pe venitul agricol nu este o măsură bine primită în lumea rurală. Opinează că legea, aşa cum a apărut, chiar dacă încă n-a fost suficient „prelucrată” în rândul producătorilor agricoli, are prevederi suportabile prin corectivele aduse OG 8/23 ianuarie a.c.. De pildă, constituie venituri neimpozabile cele obţinute la cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr, hamei pe rod, până la suprafaţa de 2 ha. De ce nu s-a luat ca bază suprafaţa de 5 ha? La speciile de animale (vaci şi bivoliţe) până la două capete, la oi până la 50 de capete, la capre până la 25 de capete. De asemenea nu se percepe nici o formă de impozit. Se impozitează, în schimb, veniturile obţinute la peste 75 de familii de albine, peste 100 capete păsări de curte şi aşa mai departe. Ori, asemenea efective reprezintă, să fim serioşi, forme de subzistenţă în lumea rurală şi impozitarea veniturilor, în asemenea cazuri, pare de-a dreptul anacronică. Nu mai spunem că prevederea este mai mult teoretică. Cum să i se numere unui gospodar orătăniile din curte, când el însuşi nu ştie cu exactitate câte sunt? Una este o fermă avicolă, cu efective notabile, care asigură eficienţa exploatării, şi alta creşterea în sistem extensiv, pentru nevoile gospodăriei. Apoi, apicultorii trebuiau excluşi cu desăvârşire de la orice formă de impozitare, fie şi pentru motivul că această îndeletnicire trebuie stimulată, cum s-a întâmplat de-a lungul timpului, când sediul Apimondiei era la Bucureşti. Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se aprobă de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aprobă aceste norme de venit. Plata impozitului anual, conform deciziei de impunere anuală, se efectuează către bugetul de stat în două rate egale, astfel: 50% din impozit până la data de 25 octombrie inclusiv şi restul de 50% până la data de 15 decembrie inclusiv. Ca să conchidem: de moarte şi impozite nu mai scapă nici producătorii agricoli. Numai că dacă îl asculţi, ceea ce este mai greu, pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vorbind despre demersurile sale menite a veni în sprijinul „producătorilor agricoli”, poţi cădea în eroarea de a-l lua în serios. Când el nu este altceva decât un politruc de duzină, fără mare legătură cu domeniul de activitate încredinţat. Poate fi convins că prin astfel de măsuri, care, fireşte, nu-i aparţin în totalitate, se acoperă de multe etichetări nefavorabile. (M. Alexandru)
