Demonstrații de meșteșuguri tradiționale, în Centrul Vechi

0
515

Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei desfășoară, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj și în parteneriat cu Consiliul Local Municipal și Primăria Craiova, proiectul cultural „Satul românesc în zi de sărbătoare” în fapt un târg al unor renumiți meșteri populari din România. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 7 iunie, în Piața „Frații Buzești”, în cadrul Zilelor Municipiului Craiova (30 mai 9 iunie 2019).

„Evenimentul va reuni zece artiști populari dornici să ofere publicului craiovean, într-un decor inedit, manifestări culturale dintre cele mai diverse și variate, demonstrații în aer liber de meșteșuguri tradiționale din România, precum tehnica olăritului, ouă încondeiate, tehnica realizării țesăturilor de casă și interior etc.”, precizează reprezentanţii muzeului. De asemenea, craiovenii sunt invitați să viziteze standurile expoziționale, pentru a gusta produse tradiționale românești: prăjituri, turtă dulce, produse apicole. Târgul va putea fi vizitat zilnic, până duminică, 9 iunie 2019, în intervalul orar 10.00-18.00.