ANM: Ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara

0
515

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, cu ploi torenţiale, vijelii, grindină şi temperaturi scăzute, valabilă în cea mai mare parte a ţării, începând de azi după-amiază până miercuri dimineaţa.


Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 mai, ora 15:00 – 8 mai, ora 9:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp şi izolat 40 – 60 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în după-amiaza zilei de duminică, 5 mai, şi în noaptea de duminică spre luni (5-6 mai) în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni şi marţi (6 şi 7 mai) îndeosebi în sudul, estul şi centrul ţării.

Meteorologii avertizează că vremea se va răci accentuat, luni, 6 mai, în vestul şi nordul ţării, iar marţi, 7 mai şi în celelalte regiuni.

La munte, începând din noaptea de luni spre marţi, 6-7 mai, precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.800 de metri va ninge şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă sâmbătă. (Sursa: Agerpres)