Senatul a respins, în urmă cu o săptămână, cererea de reexaminare la legea care modifică – a câta oară – Codul silvic, pe care preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o Parlamentului. Argumentul invocat era acela că Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic limitează activitatea operatorilor economici. Dincolo de deznodământul neînţelegerilor ivite pe chestiunea enunţată, „istoria codurilor silvice”, după 1990, chiar devine interesantă. Şi iată de ce: Codul Silvic, de la 1910 (abroga în întregime Codul silvic din 24 iunie 1881), a rezistat până în 1962, când, prin încheierea cooperativizării şi apariţia noilor forme de proprietate, regimul comunist a decis elaborarea unui nou Cod silvic, în concordanţă cu realităţile existente. Să menţionăm că, totuşi, Codul silvic din 1910 instituia stoparea distrugerilor de pădure şi introducerea unui sistem de conservare a fondului forestier. Acesta s-a dovedit valid până în 1996, când a fost abrogat, promulgându-se un nou Cod silvic (cu multe modificări ulterioare). Cu longevitate scăzută, doar 12 ani. Fiindcă, prin Legea nr. 46/2008, i-a luat locul Codul silvic încă în vigoare, care urmează a fi substituit. De-a lungul anilor, imediat după 1990, s-a întâmplat ceea ce toată lumea cunoaşte cu fondul forestier, încălcându-se flagrant esenţiala cerinţă silvică, aceea că exploatarea de masă lemnoasă anuală „pe picior” să fie corelată cu plantările anuale. Stoparea defrişărilor necumpănite din fondul forestier, proprietate publică, a devenit un adevărat slogan. Deputatul social-democrat Doina Pană, fost ministru delegat al Apelor şi Pădurilor, în guvernul premierului Victor Ponta, şi co-iniţiatorul proiectului privind modificarea Codului silvic susţine că retrimiterea acestuia în Parlament, de preşedintele Klaus Iohannis, s-a făcut pe fondul lobby-ului companiei austriece SC Holzindustrie Schweighofer SRL. Actualul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a lansat un apel către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, dar şi către parlamentari să sprijine sectorul silvic din România, prin „includerea pe ordinea de zi şi reexaminarea în regim de urgenţă a legii, astfel încât Codul silvic să poată să fie retransmis preşedintelui pentru promulgarea în cel mai scurt timp”. După toate aparenţele, deputatul social-democrat Doina Pană şi actualul ministru Graţiela Gavrilescu nu vorbesc aceeaşi limbă, deşi ar trebui. Cel puţin politic, se află de aceeaşi parte a baricadei. Detaliul are mai puţină importanţă. Nici fostul ministru, nici actualul, nu pornesc discuţia de unde trebuie: starea de fapt a fondului forestier. Faptul că, anul trecut, compania Holzindustrie Schweighofer a raportat un profit record pentru 2013 (100 milioane de euro), la o cifră de afaceri de 472 milioane de euro, deţinând fabrici de prelucrare primară a lemnului la Sebeş, Siret, Rădăuţi, Comăneşti şi, în construcţii, o fabrică la Reci (Covasna), nu exprimă altceva decât că existentul Cod silvic a permis acest lucru. Atâta vreme cât nu se are habar de planul real de împăduriri şi acţiunile silvice curente, pentru a se avea o imagine a potenţialului actual şi imediat, în schimb se continuă politici nesănătoase de exploatare în sistem „ras”, nu de „salvare a pădurii” este vorba. Un hei-rup, cu iz voluntarist, şi acela răzleţ, poate constitui materie primă pentru o ştire media, dar nu argument temeinic „pentru” sau „contra” altui Cod silvic.
