Dolj: Motociclist fără permis accidentat de o șoferiță neatentă

0
365

Potrivit IPJ Dolj, ieri după-amiază, în jurul orei 17:30, Daniela C., de 25 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Hyundai, în oraşul Dăbuleni, ajunsă la intersecţia cu strada C-tin Brâncoveanu nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga și a intrat în coliziune cu o motocicleta Suzuki, neînmatriculată, condusă de Cristian N., de 20 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a motociclistului care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în vederea efectuării de investigaţii medicale. Polițiștii ajunși la fața locului au întocmit dosar de cercetare penală pe numele craiovencei pentru vătămare corporală din culpă, iar pe numele tânărului de 20 de ani a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.