Grădina Botanică – un blazon ce-şi aşteaptă întregirea

0
151

Primii paşi în construirea Grădinii Botanice din Craiova, în 1953, au fost făcuţi cu ajutorul studenţilor de la Institutul Agronomic. S-a cărat pământ, la propriu, cu targa. S-a desţelenit terenul cu mâna şi s-a lucrat la cazma. O întreagă operaţiune rudimentară, dar plină de entuziasm, am putea spune unul specific doar acelei epoci. Profesorul Alexandru Buia, sub îndrumarea căruia s-a ridicat totul din nimic, a anticipat potenţialul imens al locului. Şi a rezultat ceea ce avem acum. Despre toate aceste întâmplări, care pot fi aşezate frumos în filele unor memorii inedite, am discutat cu prof. univ. dr. Aurel Preda şi ing. Vasile Dulgheru, doi dintre cei mai implicaţi în ridicarea Grădinii Botanice din Craiova. Foştii studenţi ai profesorului Alexandru Buia au atras atenţia că lipsesc două elemente care fac diferenţa din Grădina Botanică şi oricare alta: un bust al creatorului său şi etichetarea ştiinţifică a plantelor.

Două personalităţi puternice, cu calmitatea şi încrederea date de vasta cultură şi experienţă de peste cinci decenii de muncă asiduă, prof. univ. dr. Aurel Preda şi ing. Vasile Dulgheru-Moise, au avut privilegiul de a-l fi cunoscut şi de a fi fost studenţii reputatului prof. univ. dr. Alexandru Buia, de numele căruia se leagă Grădina Botanică din Craiova.

Îi întâlnim, într-o zi însorită, chiar la intrarea în oaza de verdeaţă aflată în modernizare. Galanţi, cu vorba domoală, privirea senină şi emanând acel aer universitar autentic, cei doi domni ne invită să parcurgem, pas cu pas, aleile pentru a ne spune cum a început totul.

Şansa pentru neuitare

De la bun început, cei doi specialişti ne arată locul unde ar trebui să fie amplasat bustul profesorului Alexandru Buia. Chiar la intrare, pentru a fi înţeles de vizitatori tot efortul său şi pentru a face evidentă amprenta pe care acesta şi-a pus-o pe întreaga sa creaţie. „Grădina Botanică nu ar fi existat dacă profesorul Buia nu ar fi insistat să obţină terenul şi să realizeze, cu ajutorul colegilor săi de la Cluj şi de peste tot din ţară, dar şi al nostru, al studenţilor, ceea ce avem acum. A fost o muncă titanică, s-a pornit de la zero. Astfel de lucruri nu trebuie uitate, de aceea părintele Grădinii Botanice merită o recunoştinţă simbolică, după atâţia ani. Ideea noastră, a foştilor agronomi din primele generaţii, care l-am cunoscut pe profesorul Buia, este să fie aşezat un bust al său la primii paşi de la intrare. Toată lumea trebuie să ştie, cum este şi firesc, cine a început opera. Grădina poartă numele său, dar o reprezentare a imaginii sale ar aduce un plus de cunoaştere vizitatorilor”, ne-a precizat ing. Vasile Dulgheru, arătându-ne şi locul pe care îl crede cel mai potrivit pentru amplasarea bustului.

Autorităţile locale sunt însă cele care decid dacă bustul lui Al. Buia va fi sau nu ridicat, pentru că ele ar trebui să finanţeze lucrarea. Grădina Botanică ar căpăta în felul acesta mai multă identitate, raportată la creatorul său. Realizarea în bronz, la o estimare sumară, nu ar depăşi 3.000 de euro. O sumă pe care iniţiatorii de odinioară ai proiectului o consideră rezonabilă.

De ce merită Al. Buia un bust

Lucrările au început în actuala Grădină Botanică în 1953. Aici era fostul parc „7 Noiembrie”, care se întindea pe 17 ha, fiind înconjurat de case. Oamenii şi-au extins grădinile de zarzavaturi chiar pe lăţimea parcului. Prof. univ. dr. Aurel Preda ne povesteşte că aici erau pomi fructiferi şi îndeosebi răzoare cu roşii, varză, ardei, ceapă, întregite de tot atâtea locuri de flori. Acestea din urmă erau valorificate în fosta piaţă Marşeu de pe locul actualului Teatru Naţional „Marin Sorescu”.

Pentru că municipiul Cluj-Napoca îşi amenajase o splendidă bază didactică pentru studenţii de la Agronomie, reputatul profesor Al. Buia şi-a dorit ceva asemănător şi pentru Craiova. El a fost cel care a insistat să obţină acel teren, ceea ce a şi reuşit. Nu i-a trebuit mult să înceapă lucrările de amenajare. Planul a fost foarte ambiţios, pentru acele zile, dar Buia a pornit la drum pe cont propriu, parcă într-un pariu cu el însuşi. „Era de o calmitate deosebită şi cel mai bun orator din Craiova. Când ţinea cursurile, se umplea amfiteatrul, pentru că mai veneau şi de alte facultăţi ca să-l asculte. Când ne-a spus că trebuie să punem umărul să realizăm Grădina Botanică, toţi din anul nostru, cam 140 de studenţi, l-am urmat. Am muncit din greu acolo. Am scos buruienile cu mâna, am trasat drumurile şi am lucrat cu sapa la poteci. Profesorul era cu noi şi ne spunea cum trebuie făcut, unde să punem pământul pe care îl căram cu targa. Movilele care se află lângă blocuri sunt munţii Parâng, pentru că toată grădina imaginează Oltenia noastră în miniatură. Întreaga operă trebuie privită dinspre latura blocurilor. Aceasta a fost ideea marelui Buia şi aşa e ieşit”, spune cu profundă emoţie prof. univ. dr. Aurel Preda, care la acea vreme îi era student profesorului, iar mai târziu, la vârsta de 30 de ani, a devenit asistentul său.

Mai aproape de creaţie

Pentru că întreaga activitate depusă de prof. univ. dr. Aurel Preda şi-a pus pecetea pe existenţa sa, a luat o decizie foarte importantă pentru viaţa sa. Ca să fie mai aproape de Grădina Botanică, a solicitat un schimb de locuinţe şi a reuşit, astfel, să locuiască într-unul dintre blocurile care se construiau pe strada „Iancu Jianu”. Acolo trăieşte şi acum şi se felicită pentru această alegere, pentru că are mereu sub privire oaza de verdeaţă căreia i-a scrutat, în timp, toate prefacerile.

 „Am început cu o seră mică. Dar profesorul Buia a spus că nu se poate grădină botanică fără sere. Îmi amintesc că odată am primit nişte pomi din Belgia, care nu rezistau la frig. A trebuit să-i punem la adăpost. Erau atât de scunde serele încât abia au încăput şi atunci s-a decis să le mărim. Eu veneam cu profesorul, aveam 30 de ani pe atunci şi devenisem asistentul lui şi executam tot ce-mi spunea. Pentru sere el a vrut o centrală termică, fiindcă soba micuţă din cărămidă nu mai făcea faţă. Ulterior am construit clădirea aceasta mare cu coş, pe care o vedeţi la intrare. Ea a fost camera cazanelor. Erau două cazane din fontă care se alimentau cu cărbuni şi, prin nişte ţevi, se ducea căldura în seră. La un moment dat am produs atâta căldură încât şi vecinii se încălzeau de la noi”, ne mărturiseşte prof. univ. dr. Aurel Preda, privind cu nostalgie spre clădirea care acum nu se mai foloseşte în acest scop.

Rosarium-ul, cultivat odată din toată Europa

Ca orice grădină botanică, şi cea de la Craiova se distinge printr-o particularitate la care s-a lucrat asiduu. Unicitatea acesteia este dată de rosarium-ul la care a ţinut foarte mult profesorul Buia. Aurel Preda ne povesteşte că pentru a înfiinţa această grădină a trandafirilor s-au purtat corespondenţe cu alte grădini din ţară şi din Europa. Rezultatele nu au întârziat să apară, acestea din urmă trimiţând butaşi de tot felul pe care studenţii de la Institutul Agronomic din Craiova i-au plantat. „Era o splendoare să te plimbi prin acest rosarium. Erau trandafiri parfumaţi, de toate culorile, unii aşezaţi pe arcade, alţii înălţaţi pe stâlpi. Se puteau vizita şi oamenilor le plăceau foarte mult. Acum, din păcate, au mai rămas puţini şi nu mai regăsim rosarium-ul de odinioară”, menţionează cu melancolie prof. univ. dr. Aurel Preda.

Opţiunea lui Al. Buia pentru rosarium a fost strict legată de condiţiile climatice, trandafirii fiind plante care se aclimatizează cel mai repede. De altfel, se spune că profesorul iubea toate plantele, dar s-a oprit la trandafiri pentru că erau uşor de întreţinut şi iarna rezistau foarte bine.

Livada de meri pitici, o transpunere din manual

Şi livada, care nu este vizibilă atât de mult, are povestea ei. Crearea sa în cadrul grădinii are la bază o necesitate cât se poate de firească. Material didactic pentru studenţii de la Facultatea de Horticultură, creată între timp şi, totodată, o întregire a caracterului practic al Grădinii Botanice. Plantaţia de meri pitici nu se întinde pe o suprafaţă mare, dar suficientă pentru a deveni în timp o livadă de studiu. „Livada de meri s-a pliat pe nevoia de plante specifică studenţilor de la Facultatea de Horticultură. A fost realizată ca la carte. Studenţii, sub îndrumarea profesorilor, au fost cei care au dirijat crengile şi au altoit merii, obţinându-se forma actuală. Deşi sunt mici, crengile se apleacă sub povara fructelor. O perioadă a stagnat din rod pentru că nu a mai fost îngrijită corespunzător, dar sigur va rodi din nou, pentru că acum este iar îngrijită. A fost creată de mâinile unui bun pomicultor, care a fost şi primul decan al Facultăţii de Horticultură”, ne destăinuie prof. univ. dr. Aurel Preda.

La fel s-a întâmplat şi cu viţa-de-vie care se găseşte lângă livadă. Şi aceasta a fost altoită după manualele de specialitate şi a servit ca material didactic studenţilor.

Lipsesc identificările ştiinţifice ale plantelor

Plimbându-ne pe aleile grădinii, cei doi foşti studenţi ai profesorului Buia remarcă un lucru esenţial: lipsa plăcuţelor de identificare în dreptul copacilor şi plantelor ce formează totul unitar al grădinii. „Mi se pare responsabil din partea celor ce se ocupă acum de Grădina Botanică să reaşeze elementele de identificare a florei, aşa cum erau odinioară. Nu toţi vizitatorii sunt specializaţi în denumiri şi caracteristici. Este mai mult decât necesar că noi toţi să înţelegem câte puţin din aceste bijuterii ale naturii la care avem acces cu lejeritate în această grădină”, a punctat ing. Vasile Dulgheru.

Specialiştii de la Facultatea de Agronomie colaborează cu angajaţii RAADPFL la plantarea adecvată a parcelelor şi, probabil, atunci când va fi finalizată, vor avea în vedere şi acest detaliu extrem de important, care face diferenţa între o simplă grădină de promenadă şi o grădină botanică universitară şi cu caracter didactic.

Uneori, memoria ne mai şi obligă

Profesorul Alexandru Buia a decedat la 53 de ani, la Craiova. A avut o carieră fulminantă, fiind absolvent al Academiei de Înalte Studii Economice din Cluj (1929) cu diploma de inginer agronom cu distincţie (1934), apoi rector al Institutului Agronomic din Craiova (1955-1964). A descoperit multe lucruri noi pentru ştiinţă, care îi poartă numele, precum Cuscuta basarabica Buia, C. prodani Buia, C. compostus Yunck, var. moldavica Buia, C. campestris Yunck, var. breviloba Buia, C. gymnocarpa Engelm ssp. deflexa Buia, C. monogyna Vahl var. gigantea Buia, C. trifolii Babingl. var. angustissima Buia ş.a.

O viaţă aşadar scurtă, mai ales că, în lumea academică, la cei 50 de ani abia se prefigurează culegerea roadelor cercetării care implică o muncă permanentă. Studenţii care îi poartă memoria, ajunşi acum la rândul lor aproape de calibrul magistrului, îşi amintesc momentul trecerii în lumea de dincolo a marelui Alexandru Buia. Efortul pe care l-a depus pentru a-şi vedea planurile legate de Grădina Botanică realizate i-a şubrezit sănătatea. A murit la o vârstă neaşteptat de tânăra în urma unui infarct şi a fost înmormântat, după trei zile de doliu, pe aleea principală din cimitirul Sineasca. Profesorul a fost depus chiar în incinta Facultăţii de Agronomie, care se afla în construcţie la acea vreme. A rămas până în ultima clipă la fel de iubit de studenţi, care s-au oferit voluntar să vegheze la căpătâiul său în ultimele zile. Ultima imagine cu profesorul Alexandru Buia este cea când a fost condus pe drumul fără de întoarcere, convoiul funerar fiind întins de la actualul Colegiu „Carol” până la Agronomie.

Spre recunoaşterea a tot ceea ce a realizat acest mare om de ştiinţă, care nu este născut la Craiova, dar care totuşi a lăsat o adevărată capodoperă naturală cu care ne mândrim astăzi, amplasarea bustului său ar fi un act de sinceră apreciere a eforturilor sale. La fel şi evidenţierea prin etichetare a plantelor şi copacilor cu care profesorul Alexandru Buia cu siguranţă ar fi fost extrem de exigent.

LAURA MOŢÎRLICHE şi VALENTIN CEAUŞESCU