De la o vreme, premierul Emil Boc lasă impresia că îşi face singur curaj în faţa unei stări de lucruri, mai de grabă, descurajantă. Irigat cu un optimism nejustificat, Emil Boc pare senin, în orice împrejurare, recitând aceleaşi slogane, de acum obosite. Sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu tinerii democrat-liberali, a reiterat că, după 2012, USL va fi în opoziţie, dar şi în …istorie. Ceea ce, logic, este mai greu de acceptat. „PDL va trimite definitiv în istorie, stânga populistă a alianţei socialiste, reprezentată astăzi de cuplul tragic-comic Antonescu-Ponta, aşa cum trebuie să fie trimisă în istorie stânga demagogică ce a compromis viitorul acestei ţări”. O analiză atentă a vorbelor aruncate otova de premierul României, nu de liderul PDL, dacă cineva mai este dispus să facă acest lucru, îl poziţionează realmente dezavantajos, asta în situaţia că mai este cumva ros şi de ambiţii intelectuale. Cum adică, Opoziţia actuală să fie trimisă …în istorie? În primul rând, că premier fiind, grija sa de căpătâi ar trebui să fie poporul, care mormăie în toate împrejurările, şi abia apoi Opoziţia. Ori, aflăm că românii sunt acuzaţi, fapt fără precedent, pentru că au fost obişnuiţi să „stea preocupaţi la ajutoare, decât la munca cinstită”. Lăsăm de o parte calitatea exprimării. Discursul de lemn al lui Emil Boc în faţa tinerilor democrat-liberali ţine de teritoriul ridicolului. Mai ales că problema guvernului pe care-l conduce este, potrivit tuturor sondajelor de opinie, lipsa de susţinere populară. Luat din scurt, pe unde se deplasează, de disperaţii care nu se mai descurcă financiar, Emil Boc nu găseşte ceva mai bun de făcut decât să acuze Opoziţia. Nu spune că stăm rău, că nu a găsit soluţiile potrivite pentru toate dramele ţării, într-o perioadă de recesiune. Că, uneori, ca fiecare dintre noi, s-a arătat depăşit că doar nu conduce o echipă de vrăjitori, ci una de oameni politici, a căror gândire este departe de a fi infailibilă. Un asemenea limbaj îi este străin domnului prim-mministru. El arborează mereu un aer competent şi eficace. Eşecul este ceva de care nu a auzit. Greşeala, inadecvarea, incompetenţa, compromisul în faţa aliaţilor, aşişderea. De la o vreme, principala problemă a guvernului Emil Boc nici nu mai este actul guvernării, fiindcă legile care-i trebuiesc pentru o bălmăjită reformă, oricum trec, iar la eventuale moţiunii de cenzură parlamentarii puterii „nu votează”. Fapt fără precedent în istoria parlamentară a ţării. Adică
Puterea are spaimă mărturisită de proprii parlamentari. Grija de căpătâi a Puterii „chiar dacă pe moment lucrurile pe care le facem produc o suferinţă şi greutăţi”, o constituie viitoarele alegeri parlamentare de anul viitor. Rezolvând lucrurile cu Opoziţia, cu politicieni ca Ponta şi Antonescu „care merg pe linia politicii mâinii întinse către stat”, Emil Boc nu a uitat…televiziunile. „Vedeţi cu câtă forţă distructivă televiziunile mogulilor atacă orice semn pozitiv din economie. Vedeţi cu câtă înverşunare manipulează orice poate fi pozitiv. De ce fac acest lucru? Pentru că ştiu că orice lucru bun, de acum înainte, se capitalizează la PDL”. Dar la UDMR şi UNPR, nu? S-ar putea simţiţi vexaţi „aliaţii”. Necontaminat de indispoziţiile populaţiei, Emil Boc ştie că aceasta trebuie narcotizată cu discursuri moralizatoare, orientate spre…un viitor de aur. Care nu se întrevede. Şi „alţii” au glossat la fel.
