Căldura afară, căldură şi-n case

0
444

Conducerea Regiei de Termoficare Craiova nu se grăbeşte să oprească agentul termic din apartamente, susţinând că nu pot să sisteze căldură din cauză că nopţile continuă să fie foarte răcoroase.  În schimb, caloriferele se pot răci şi la cererea locatarilor dacă blocul în care locuiesc este alimentat de la centrale termice, şi nu de la puncte termice.

Deşi e cald afară şi soarele promite în fiecare zi că a venit şi primăvara mult-aşteptată, craiovenii continuă să se încălzească de la calorifere. Cel puţin teoretic, agentul termic e prezent în reţeaua publică, indiferent că e folosit sau nu de locatarii, iar acest lucru va însemna, vrând-nevrând, şi o decontare cu regia. “În mod normal, ar fi trebuit să oprim căldura la 1 aprilie, când se termină cea de-a cincea lună de iarnă. Dar nu putem să decuplăm, pur şi simplu, oraşul de la distribuţia de agent termic întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale”, a declarat Tatian Tudorache, directorul Regiei de Termoficare Craiova. Acesta a precizat că pentru a putea opri căldura în tot oraşul este nevoie ca temperaturile să crească peste zece grade Celsius, în trei nopţi consecutive.

În câteva zile se stabilizează temperaturile

La Craiova, însă, nopţile continuă să fie destul de reci, iar acest fapt încurcă socotelile pe care şi le făcuseră atât regia, cât şi abonaţii săi. Pe de altă parte, conducerea regiei recunoaşte că această aşa-zisă prelungire nu poate să dureze foarte mult întrucât vremea se află în proces de încălzire. “Cred că va fi vorba de câteva zile, după prognozele pe care le primim noi. De îndată ce mercurul va urca în termometre, şi noi vom opri agentul termic către populaţie”, a mai spus Tudorache. Acesta a recunoscut, de asemenea, că o parte dintre asociaţiilor de proprietari din Craiova solicită Regiei de Termoficare să le sisteze furnizărea căldurii în blocurile de locuinţe, iar răspunsul oficial care li s-a dat a fost că acest lucru este posibil numai la blocurile deservite de centrale termice.

Asociaţii de proprietari cu restanţe istorice

Dacă pe locatari această căldură se traduce cu bani mai mulţi la factură, nici furnizorul nu este deloc avantajat de acest lucru, dat fiind faptul că mulţi dintre craioveni sunt rău-platnici. Regia de Termoficare Craiova are, până în acest moment, o restanţă de 150 milioane de lei, pe care trebuie să o recupereze de la asociaţiile de proprietari şi agenţi economici. În topul asociaţiilor conduce asociaţia de proprietari nr. 14 Romanescu, cu o datorie de 3,8 milioane de lei, urmează asociaţia de proprietari nr. 9 Craioviţa Nouă – cu 2,18 milioane de lei, asociaţia de proprietari nr. 10 Rovine – cu 1,80 milioane de lei şi asociaţia de proprietari nr. 3 Titulescu – cu 1,72 milioane de lei. Lista agenţilor economici datori către Termoficare este deschisă de Voinţa SCM – cu 48.144 de lei.