Preşedintele destituit al comunităţii autonome catalane, Carles Puigdemont, nu a răspuns la convocarea de ieri a justiţiei de la Madrid, solicitând să fie audiat în Belgia, cum a declarat avocatul său, Paul Beckaert, pentru televiziunea publică din Barcelona. Potrivit apărătorului său flamand, Carles Puigdemont ar fi expus unui risc ridicat dacă s-ar prezenta la Audiencia National. Instanţa care se ocupă de „dosarele speciale”. Numai că sustragerea sa interogatorului ridică probleme… Bruxelles-ului şi, deja, premierul Charles Michel a declarat că ex-preşedintele catalan nu se află în Belgia, „nici ca invitat, nici la iniţiativa guvernului”, dar „libera circulaţie în spaţiul Schengen îi permite să fie în Belgia fără nici o formalitate, fiind tratat ca un cetăţean european”. Toată această poveste, de la o zi la alta mai complicată, este exact ce lipsea coaliţiei de guvernământ, condusă de Charles Michael, care grupează partidul său liberal francofon şi trei formaţiuni flamande, prezente în alianţa neo-flamandă (N-VA), condusă de primarul oraşului Anvers, Bart de Wever, acesta declarând: „Carles Puigdemont este un prieten şi totdeauna este binevenit”. Partidul socialist al fostului premier, Elio Di Rupio, opinează că în joc este acum credibilitatea internaţională a ţării, putându-se înţelege o complicitate a guvernului belgian cu independendentiştii catalani. Oricum, Belgia poate antrena un conflict internaţional nefast, scrie editorialistul cotidianului „Standard”. Acelaşi lucru îl susţine şi Alfonso Dastis , şeful diplomaţiei spaniole, care vorbeşte de dorinţa lui Carles Puigdemont de a internaţionaliza criza, speculând comprehensiunea independentiştilor flamanzi. Până acum, Charles Micheal a tergiversat răspunsul la întrebările parlamentarilor opoziţiei şi guvernul său riscă plonjarea în criză. Una de care nu avea nevoie, fiindcă a trăit-o. În Catalonia, după instituirea art. 155 din Constituţie, care prevede suspendarea temporară a autonomiei, nici un act de nesupunere civică nu a fost manifestat, în rândul celor 300.000 de funcţionari publici şi toate activităţile se derulează fără probleme. Să revenim însă. Despre Carles Puigdemont se spune că este dispus să coopereze cu justiţia spaniolă şi belgiană. Numai că situaţia devine delicată, ex-preşedintele Cataloniei poziţionându-se între lege şi ficţiune. Cum Belgia este o ţară a Uniunii Europene, ca şi Spania, judecătorii de instrucţie de la Audiencia National, fie îl vor cita la Bruxelles, fie vor solicita arestarea directă a lui Carles Puigdemont. Tot ieri, Parchetul spaniol a cerut emiterea unui mandat de arest european contra preşedintelui catalan destituit, Carles Puigdemont, şi a încă patru dintre „miniştri” săi, care au refuzat să compară în faţa judecătorului de la Audiencia National. Mandatul de arest european, creat în 2004, pentru înlocuirea procedurilor de extrădare între ţările UE, permite arestarea unei persoane într-o altă ţară decât cea în care se exercită urmărirea sa penală şi s-a emis mandatul. Ieri s-a dispus plasarea în detenţie provizorie pentru ex-vicepreşdintele Oriol Junqueras şi a încă 7 alţi miniştri. Ca un detaliu, la Tribunalul Suprem a fost citată, ieri, şi Carme Forcadell, preşedinta Parlamentului de la Barcelona. Între alţii. Deocamdată, Comisia Europeană, Consiliul European şi Parlamentul European ignoră circul sordid al lui Carles Puigdemont, acesta „vătămând pur şi simplu istoria Cataloniei”. Care invocă un „proces politic”, sub ordinele statului spaniol. Unde independentismul a absorbit, în ultimele luni, toate energiile. S-a dorit separarea Cataloniei, fără a se ţine cont de distrugerea coeziunii sociale a Cataloniei. Un teritoriu generos, deloc respingător, care a primit, de-a lungul timpului, numeroase persoane din alte regiuni ale Europei, chiar şi din Maghreb. Unitatea Spaniei a fost pusă în pericol, cum demonstrează manifestările pro-spaniole. Declaraţia de independenţă a proclamat o „republică solidară”, fără ca politica socială să fie pe această linie. Fiindcă educaţia şi sănătatea au rămas subfinanţate, de-a lungul anilor. Ceea ce poate surprinde este faptul că, la nivel naţional, PDeCAT (Partidul Democrat Catalan), formaţiunea lui Carles Puigdemont, a votat sistematic alături de Partidul Popular al conservatorului Mariano Rajoy, actualul premier. În 2012, de pildă, Artur Mas, preşedintele Cataloniei, considera regiunea drept un model de descentralizare, felicitându-se. Fireşte, opţiunile politice trebuie respectate, şi independentismul este una dintre ele. Se vorbeşte acum de necesitatea reformării Constituţiei, care datează din 1978, astfel încât aceasta să menţioneze pluritatea culturală şi multilingvistică, să definească Spania ca o „naţiune a naţiunilor”. Până atunci însă, asistăm la o hispanofobie spaniolă.
