Eclatanta revanşă a lui Erdogan

0
96

Adulat şi detestat în egală măsură, conduce de 13 ani Turcia. Duminică, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, a reconfirmat că rămâne singurul mare lider politic al ţării sale. Dacă visul său de a instaura o super-preşedenţie, s-a năruit la 7 iunie a.c., în seara alegerilor legislative, când partidul său a pierdut majoritatea absolută deţinută în Parlament, a repornit lupta. Discuţiile inoperante pentru formarea unui cabinet de coaliţie, adică eşecul, l-au determinat să cheme turcii din nou la urne, pentru un alt scrutin, al patrulea în doi ani. Şi duminică seara şeful statutului turc a salutat eclatanta revanşă. Partidul său “Justiţie şi Dezvoltare” (AKP), a obţinut majoritatea absolută, ceea ce atestă imensa sa popularitate. La 61 de ani Recep Tayyip Erdogan, rămâne liderul politic carismatic din ţara sa, după Mustafa Kemal Ataturk, emblematicul părinte al Republicii laice. Sosit la putere în 2003, pe ruinele unei grave cize financiare, Recep Tayyip Erdogan a eliberat majoritatea religioasă şi conservatoare a ţării de sub jugul elitei laice şi intervenţiile politice ale armatei, devenind figura cea mai criticată a Turciei, pentru deriva autocrată şi islamistă. Asaltul asupra sediul a două canale de televiziune, apropiate opoziţiei, nu a făcut altceva decât să ranforseze îngrijorarea celor care, precum liderul opoziţiei Kemal Kilicdaraglu îl acuză de “restabilitarea sultanatului”. Luxosul şi extravagantul palat de 500 milioane euro, pe care l-a amenajat în urmă cu un an, este simbolul “nebuniei grandorii”. Public Recep Tayyip Erdogan se amuză când este numit “dictator”, dar sistemtic îi trimite în faţa justiţiei pentru “insulte”, pe toţi rivalii, jurnaliştii sau pur şi simplu funcţionarii de rând, care îl contestă. Marele lider, cum îl apelează cu deferenţă fidelii, poate rămâne singur “la bord” până în 2023, cum anunţa ex-editorialistul vedetă Kadri Gursel de la Milliyet. Cu orice risc: pacea, coezieunea socială şi stabilitatea economică. Deşi sondajele de opinie nu acordau mai mult de 43% pentru AKP, partidul islamo-conservator “Justiţie şi dezvoltare”, acesta a venit cu 49,3% din sufragii, ceea ce corespunde unui număr de 316 mandate din totalul de 550. Partidul republican al poporului (CHP) a obţinut 134 de mandate, iar partidul naţionalist (MHP) a obţinut 41 de mandate. În fine, partidul democratic pro-kurd (HDP), aproape la mustaţă cum se spune, depăşind puţin pragul de 10%, a înregistrat 59 de mandate. Rezultatul este un triumf pentru Erdogan al cărui partid a recuperat 3 milioane de voturi, consecinţa evoluţiei războiului din Siria, cu criza refugiaţilor, de acum instalată, dar şi relaţiilor acestei ţări – membră NATO – cu parteneri europeni care au nevoie de Turcia. Războiul cu armata PKK kurdă – organizaţie considerată ca teroristă de UE şi SUA – a relansat ideea de seducţie a electoratului de dreapta, ultra-naţionalist. Militanţii AKP au vandalizat sedii ale formaţiei kurde moderate HDP, iar premierul Ahmet Davutoglu, serios implicat în campanie, a avut mesaje de ameninţare la adresa kurzilor bănuiţi de simpatii faţă de PKK. La unison membrii partidului pro-kurd, denunţă atmosfera delirantă întreţinută de AKP, dar în momentul de faţă Erdogan are deja guvernul său la comandă şi turcii îl consideră o garanţie a stabilităţii în ţară şi regiune.