Un sentiment de întoarcere în timp, mai precis prin primii ani ai tranziţiei post-ceauşiste, pe care campania şi votul de ieri l-au evidenţiat cu prisosinţă, s-a resimţit şi ieri, în faţa urnelor. Ne-am reîntors la excesele de atunci, la exacerbarea confruntării între poziţionări divergente clădite pe patimă şi pe ură. Iarăşi, ca atunci, s-a reaprins vertiginos sindromul dezbinării traduse în termenii dramatici ai alternativei aut/aut, sau/ sau. De parcă n-ar mai fi cale de mijloc. Şi nicio şansă pentru un gând, un proiect, o idee unificatoare: un veritabil război, sub insidioasa etichetă care pe care, prin ignorarea, şubrezirea ori chiar anularea argumentelor bazate pe idei, din moment ce aproape nimeni nu mai e dispus să consulte vreun program, preferând atacurile, de regulă sub centură, la…persoană.
Avertizam nu demult asupra unui risc reprezentat de divizarea ţării: două Românii diametral opuse, operă nu a unor „viziuni” politice (de „ideologie” nici merită discutat), a unor perspective diferite, ci a secesiunii aprige, continue şi scandaloase pe care a indus-o Traian Băsescu de-a lungul unui deceniu în care a reuşit unica şi trista performanţă de a ne antrena într-un teribil scenariu al suspiciunilor, aruncând la gunoi ultimele resturi supravieţuitoare de apartenenţă comună şi solidară la aceleaşi set de valori: de la civismul elementar la patriotismul patrimonial, ambele reduse la dimensiunea unui fel de marfă de schimb.
De aici, senzaţia larg răspândită, chiar dacă neasumată ca atare, a unui moment de răscruce, ca urgenţă de regăsire într-o normalitate suspendată de-a lungul ultimilor ani. Întrebarea ce-ar fi trebuit să prezideze votul de ieri şi pe cel de peste două săptămâni e imperios legată de această nevoie de a ne regăsi într-o normalitate pe care, cât se poate de straniu, tocmai segmente cu pretenţii „elitiste” o dezavuează pe motivul, cât se poate de debil, al revenirii la… comunism, la totalitarism, la dictatură chiar. Toate acestea nu sunt, fireşte, decât elucubraţii demne de dezbateri vanitoase prin nu ştiu ce aule de seminarii, în care gustul speculaţiei n-are nevoie de vreo raportare la istoria şi la viaţa reale.
Riscul vreunei reîntoarceri la un model comunist este strict propagandistic, o caraghioasă obsesie a unei „drepte”, în mare parte artificiale, propagandistice, retorice şi, de aceea, fariseice. Poate astfel se explică aglomerarea pe partea sa, ca şi confruntările interne, între protagonişti auto-afişaţi, fiecare în parte, ca unici purtători ai adevărurilor supreme. Ei s-au pulverizat, ieri, lăsând pe scenă pe cel mai puţin pregătit pentru schimbare, nu fiindcă este de o altă etnie (înclin să cred, dimpotrivă, tocmai fiindcă nu-şi onorează etnia), ci pentru că s-a pus în fruntea acelei „armate” de profitori, cameleonici şi oportunişti, ce-au întreţinut, vreme de un deceniu, regimul de care încearcă să se disocieze.
Tocmai din aceste motive, apelul la unitate avansat şi susţinut de candidatul coaliţiei de la guvernare merită investit cu mai multă substanţă, în orice caz trebuie înţeles în resorturile sale mai profunde, dincolo de valenţele strict retorice. Iar dacă ţara se află la adăpost de pericole externe, prin circumstanţe ale istoriei care, de cele mai multe ori, decid destinele naţiunilor dincolo de voinţa unor lideri, societatea românească e în suferinţă.
Nicio clipă nu mai trebuie pierdută în tranşee artificial create, din raţiuni resentimentare, din orgolii supradimensionate ori din gustul pervertit al scandalului, cu un sârg dement de-a lungul ultimilor zece ani.
Mai mult decât necesară, schimbarea e obligatorie. Şi cine crede că ea ar putea fi produsă şi susţinută de un preşedinte secondat – până la sufocare – de detaşamentele de… mateloţi de pe corabia pe care Piratul-şef e nevoit să coboare se înşeală amarnic.
Rămâne atunci speranţa ca, exact ca la marile confruntări de pe arene sportive, pauza îngăduită de partida suspendată să fie un sfetnic bun. Altminteri, ne vom regăsi sub biciuirea neiertătoare a Poetului, ţinându-ne… locului, aceiaşi în zarva otrăvită a unui necontenit scandal.
