Cele două femei din grupul craiovenilor acuzaţi de ultraj au fost eliberate

0
401

Cele două femei din grupul de cinci craioveni arestaţi la începutul lunii septembrie pentru ultraj, după ce au bătut doi agenţi de poliţie de la Secţia 3 Craiova, au fost puse în libertate sub control judiciar. Hotărârea a fost luată joi, de judecătorii Tribunalului Dolj, şi este definitivă. Bărbaţii implicaţi în scandal au fost menţinuţi în arest preventiv.

Judecătorii Tribunalului Dolj au decis, joi, 1 octombrie a.c., să se plaseze sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pe cele două femei din grupul celor cinci craioveni de pe Drumul Muntenilor arestaţi pe 3 septembrie pentru ultraj, în timp ce bărbaţii au fost menţinuţi după gratii: „Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Costescu Mircea Marian, Costescu Mircea Cosmin şi Toader Paul, ca neîntemeiate. Admite în parte contestaţiile formulate de inculpatele Ţiclete Elena Gabriela şi Drăghici Ana Maria. Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de acestea prin încheierea de şedinţă nr. 115 din data de 03.09.2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, în baza căreia au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 88 şi nr. 89 din aceeaşi dată, cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, începând cu data de 01.10.2015 şi până la data de 29.11.2015, inclusiv”. Hotărârea fiind definitivă, cele două femei au fost puse în libertate, având de respectat o serie de obligaţii.

Reamintim că Mircea Marian Costescu, Mircea Cosmin Costescu, Elena Gabriela Ţiclete, Paul Toader şi Ana Maria Drăghici, împreună cu alte rude de-ale lor, s-au încăierat, în noaptea de 1 spre 2 septembrie, cu poliţiştii Secţiei 3 Craiova şi jandarmii chemaţi de vecinii lor care se săturaseră de urletele şi muzica dată la maximum. Oamenii legii au fost solicitaţi în jurul orei 1.30, de locatarii de pe strada „Drumul Muntenilor”, deranjaţi de cheful vecinilor de etnie romă, care dăduseră muzica tare şi deranjau liniştea publică. Un echipaj al Secţiei 3 Craiova a ajuns la faţa locului, poliţiştii le-au cerut petrecăreţilor să oprească muzica, însă romii nu numai că nu s-au conformat, ci au început să-i înjure şi să-i ameninţe pe oamenii legii. Poliţiştii au solicitat în sprijin alte echipaje de poliţie şi jandarmi, iar romii au sărit la bătaie. Doi poliţişti au fost loviţi cu pumnii şi picioarele de romi, în final mai multe persoane fiind ridicate şi duse la audieri, la sediul Secţiei 3 Poliţie Craiova, cei cinci fiind reţinuţi apoi arestaţi preventiv pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Pe 16 septembrie s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care cei cinci inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj, următorul termen fiind stabilit pentru 15 octombrie a.c.