În Italia, politica gen… 007

0
35
Citeşte mai mult

Ieri, după primele ore de dezbateri în Senat, în Italia tensiunea indusă de soarta guvernului Enrico Letta pare a-şi fi diminuat din intensitatea care, pe toată durata dimineţii, a înregistrat fluctuaţii şi răsturnări de situaţie demne de o peliculă cinematografică: şi nu în tradiţia felliniană, ci în cea a modelului englezesc 007.

Cum se cunoaşte, confruntat cu riscul de a i se retrage mandatul de senator, urmare a unei sentinţe penale pentru fraudă fiscală, Silvio Berluscini a decis („de unul singur”, cum a spus-o chiar el) să retragă susţinerea guvernului condus de democratul Letta, impunând celor cinci miniştri ai săi ordinul de a-şi depune demisiile şi cerându-le tuturor parlamentarilor propriului partid să voteze contra solicitării de încredere cerute de premier.

De vinerea trecută, când decizia lui Berlusconi a fost făcută publică în chiar minutele în care Enrico Letta confirma, de la tribuna ONU, stabilitatea politică a ţării sale, scena politică italiană a cunoscut momente de un dramatism amintind de tumultuoşii „ani de plumb”; totul însă în alte registre, ceva mai… post-moderne, pe măsura politicii de azi, în care invocata „corectitudine” de extracţie americană pare a nu se mai împiedica de probleme de morală ori de bunul simţ cetăţenesc.

Intrat în politică vertiginos, cu un slogan fotbalistic, „Forţa Italia”, menit a-i oferi un consens pe cât de sigur pe atât de facil, magnatul mediatic aflat pe lista celor mai bogaţi oameni din lume a transformat, timp de 20 de ani, scena publică într-un fel de bazar, oriental sau nu (i s-a conferit, pe lângă alte porecle, şi cea de Caiman), oscilând printre peripeţii de cele mai diverse, toate subsumate datului în stambă, de la festine erotice cu minore până la zeci de cauze judiciare.

Abil, „animal politic” şi încă de clasă şi el, Il Cavaliere a încercat această lovitură de forţă având ca scop căderea actualului guvern, căruia el însuşi i-a oferit, cu insistenţă, sprijin cu cinci luni în urmă, disimulându-şi, ca de obicei, adevărata raţiune. El le reproşează guvernanţilor că n-au aplicat programul economic pentru care au primit investitura. În realitate, adevărata raţiune este riscul – foarte sigur în ultimele zile – ca vinerea viitoare comisia nr. 8 a Senatului să-i retragă mandatul de senator şi, astfel, să-l scoată din viaţa politică pentru o perioadă dată. Pentru cineva cu un orgoliu nemăsurat şi cu un comportament la limita maidanului, ca Berlusconi (nu întâmplător s-a autodesemnat cel mai bun prieten al lui… Gaddhafi), o astfel de decizie este indigerabilă.

Convins că va câştiga un nou scrutin electoral (evident, graţie imperiului său mediatic şi armatei de propagandişti plătiţi cu generozitate), Caimanul a făcut, sub tensiune, eroare după eroare. Cea mai mare însă a fost aceea de a fi anunţat recrearea vechiului său partid, Forza Italia, căruia i-a şi inaugurat un sediu, iar, ieri dimineaţă, în Senat, grupul de cca 30 de senatori ce i-au întors spatele tocmai pe acest scenariu şi-a motivat dizidenţa şi votul de încredere în Guvernul Letta.

Iată, însă, că tocmai în timp ce scriam aceste rânduri încă o răsturnare, de data aceasta cu adevărat şocantă, de nimeni anticipată, a avut loc cu câteva minute înainte de a se trece la vot în Senat. Prezent în aulă pe toată durata confruntării, Berlusconi a acces la microfon anunţând că toţi senatorii partidului său vor vota… moţiunea de încredere în guvernul Letta.

O răsturnare despre care jurnaliştii de la faţa locului au spus că va rămâne în istorie dar în care aceiaşi comentatori consideră că s-ar putea să fie cântecul de lebădă al lui Berlusconi.

Aşadar, sfârşitul unui mit, al unui magnat, Caiman, intrus în politică, Berlusconi însuşi: faptul că aventura sa a durat douăzeci de ani aminteşte până şi italianului de rând o altă experienţă, chiar dacă infinit mai tragică, a istoriei sale nu prea îndepărtate: Il ventennio fascista al lui Mussolini.