Primele trei produse tradiţionale din Dolj, atestate oficial

0
636
Judeţul Dolj, prin intermediul unei ferme din localitatea Dăbuleni, are primele trei produse tradiţionale româneşti, atestate în teritoriu, cu certificate eliberate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În urmă cu câţiva ani, Doru Vîrcan a demarat, împreună cu fiul său, Gilbert, o afacere, la Dăbuleni, căreia puţini îi dădeau şanse de reuşită: creşterea porcilor din rasa mangaliţa. Acum, au primit ateste de produs tradiţional, pentru trei sortimente, toate sub sigla „Ferma lui Ghiţă”: „burtican de mangaliţa”, „piept oltenesc de mangaliţa”, respectiv „cârnaţi trandafiri de mangaliţa”. „Este o rasă de porc crescută în condiţii de semisălbăticie – apă curată, iarbă, nămol, iar hran este asigurată cu porumb, tărâţe şi iarbă. Avem, în prezent, peste 300 de capete, un abator, o carmangerie, dar ne lipseau certificatele de garanţe. Tocmai le-am primit, astfel că oamenii pot, de acum, consuma, produse de calitate, autentice. Se va vedea şi în costul la galantare, TVA-ul scăzând la 5%”, a precizat Dorin Vîrcan. Primirea celor trei certificate s-a făcut într-un cadru festiv, la Direcţia pentru Agricultură Dolj. „Este un moment foarte important pentru noi. Avem, de acum, primele trei produse tradiţional româneşti din Dolj. Vorbim de un adevărat paşaport european, cu care se poate intra pe piaţa europeană. Lucrurile nu se vor opri aici. Sunt în pregătire şi alte dosare pentru produse tradiţionale, cum ar fi carnea de oaie de la Giurgiţa, laptele de vacă de la Ciuperceni, varza murată şi zacusca de la Desa şi multe altele..”, a menţionat  Adrian Popa, directorul Direcţiei pentru Agricultură Dolj.