Un reportaj, deosebit de atâtea altele, prin subiectul insolit găsit, a apărut în „Evenimentul Zilei” despre „ultimul CAP din România”. Cel de la Curtici, din județul Arad. L-a pomenit în dese rânduri și fostul președinte al țării, Ion Iliescu, dar tocmai fiindcă o spunea el, exemplul nu reverbera, nu puțini fiind aceia care cred și astăzi că, de fapt, cooperativele agricole au fost o creație a comuniștilor. Pot staționa în convingerile lor. La Curtici, un fost inginer-șef și președinte al Cooperativei Agricole de Producție, devenită în prezent Combinat Agroindustrial, Dimitrie Muscă, a izbutit cu tact să-i convingă pe oameni, atunci, în 1990, să nu treacă la “lichidarea” acareturilor și împărțirea pământurilor, și să preia “modelul sârbesc” de formă asociativă. O mențiune: agricultura, prin randamentele ei competitive și formele viabile de organizare, i-a salvat pe sârbi în timpul embargoului. Meritul lui Dimitrie Muscă, aparent mai deștept decât toți miniștrii Agriculturii, din cei 25 de ani la un loc, a fost că a știut ce vrea, prin buna lui credință redevenind repede investiția de încredere a oamenilor. Pentru că nu i-a mințit. Nu i-a înșelat.
Cu o moșie de 7.500 de hectare de teren agricol, de bună fertilitate și o dotare tehnică performantă, în prezent, Combinatul Agroindustrial Curtici și-a diversificat activitățile devenind un furnizor de carne și preparate agroalimentare, de fructe și legume, într-o diversă gamă sortimentală. Bine plătiți, până la 70 euro pe zi în plină campanie agricolă, mecanizatorii își fac cu prisosință datoria. Ținând cu dinții de slujbă. Prin tehnologii moderne, producțiile vegetale au devenit competitive cu cele ale țărilor cu tradiție din Uniunea Europeană. Cei care au terenuri agricole în cooperativă sunt răsplătiți în natură sau bani, după cum le convine. Până la urmă, Dimitrie Muscă, preluând inspirat un model de organizare agricolă de la sârbi, despre care aveau cunoștință și curticenii, nu este decât unul dintre miile de specialiști de ispravă ai agriculturii românești. El a izbutit, încăpățânându-se de fapt să creadă că nu “cooperativa agricolă”, prezentă și în agricultura olandeză, italiană, spaniolă sau portugheză, este răul, ci forma de “retribuire” a muncii oamenilor.
Despre Dimitrie Muscă se vorbește acum avantajos în presa autohtonă. A ajuns ceea ce numim “o vedetă” prin faptul că nu și-a pierdut capul în vâltoarea evenimentelor ce au urmat după 1990. Poate nu i-a fost ușor. Când peste tot începuse demolarea. A rezistat având de partea lui oamenii. Fireşte, nicio revoluţie nu se “construieşte” pe rigoare juridică, proceduri geometrice şi nicio faptă nu poate fi cântărită corect fără a fi situată mai întâi în contextual vremii. Cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat, mai peste tot în ţară, s-a întâmplat. Când guvernul Adrian Năstase a dat Legea nr. 566/2004 privind cooperativele agricole, actualizată în 2007, Dimitrie Muscă și-a zâmbit probabil în barbă, fiindcă uneori e prea târziu. Protejându-și construcțiile zootehnice, efectivele de animale, sistemul de irigații, toate zămislite prin truda lor, cei din Curtici au mai reușit un lucru: și-au păstrat terenurile agricole compacte, evitând litigiile generate de legile în materie de fond funciar. La Curtici vânzarea terenurilor agricole la străini este necunoscută și așa va rămâne. Localnicii – menționează reportajul pomenit – o duc bine și cred despre ei că au avut capul pe umeri când mulți și-l pierduseră.
