Fenomenul e vizibil, ocazional comentat, cu accente descumpănitoare în mediul rural, unde sate vechi doljene, se „topesc”, de-a dreptul, prin părăsirea lor, continuă de lumea tânără. Atenţia asupra dinamicii populaţiei judeţului Dolj şi a municipiului Craiova o atrage sociologul Dumitru Otovescu, cadru universitar consacrat, conducător de doctorate, consilier local municipal, într-o lucrare interesantă „Oraşul Craiova” („Craiova City”) ediţie bilingvă, apărătă recent într-o grafică impecabilă. O monografie „la zi”, ca să spunem aşa, pe care o coordonează, cu claritate metodologică, alături de fiica sa Cristina Otovescu. Lucrarea respectivă se bucură de aportul mai multor personalităţi distinse ale urbei, printre care istoricii Dinică Ciobotea şi Cezar Avram, cu abordări tematice, judicios structurate, dar referirea la capitolul care ne interesează acum, aparţine lui Dumitru Otovescu, cum spuneam, un sociolog cu pedigree, apt să proceseze cu competenţă date statistice de la instituţiile abilitate. O migraţie a populaţiei, din zona rurală spre zonele urbane, s-a înregistrat, cu precădere, în anii ’70, determinată fiind de procesul de industrializare accentuată, dar cu toate acestea populaţia Craiovei a atins momentul de vârf, potrivit datelor statistice, la 1 iulie 1999 când s-au înregistrat 314.641 persoane cu domiciliul stabil. La nivelul Doljului creşterea fusese neînreruptă, până la 1 iulie 1992 când s-au înregistrat 761.707 locuitori. Un maxim istoric. Timp de două decenii (1970-1991) – aprecierea îi aparţine lui Dumitru Otovescu – sporul natural, la nivelul Craiovei, a fost unul eminamente pozitiv, de peste 1.270 persoane anual, după care au apărut sincope semnificative în 2002, când au murit cu 321 de persoane mai multe decât numărul noilor născuţi. Un an mai târziu diferenţa a fost infimă. O situaţie mai bună se înregistrează în 2008, când sporul natural depăşeşte cifra de 300 de persoane, pentru ca începând din 2012, până în 2016 trendul instalat să fie unul, cu desăvârşire, negativ. În 2016, rata natalităţii în municipiul Craiova a fost 8,4 la mia de locuitori, adică sub media pe ţară de 8,6 la mia de locuitori, şi sub plafonul anului anterior, când fusese de 8,7 la mia de locuitori. În context, dacă din 1975 până în 2009, numărul căsătoriilor depăşise cifra de 2000 anual, în perioada 2010-2016 cifra a scăzut simţitor. Punctul maxim fusese atins în 1990, când s-au înregistrat 2.765 căsătorii, dar şi cel mai mare număr de divorţuri – 1.014. În 2016, populaţia Doljului scăzuse faţă de 1992 cu 73.428 locuitori, dar cifra pare mică, în raport cu ceea ce s-a petrecut în realitate, mirajul locurilor de muncă din ţările UE, seducător plătite, neputând fi atenuat. Reducerea ponderii populaţiei tinere (0-19 ani) de la 97.358 persoane în 1992, la 52.392 persoane, în 2016, pare de asemenea discutabilă, fiind mult mai accentuată, după surse neautorizate. O realitate: îmbătrânirea populaţiei, atestată şi prin ponderea de peste 12% a vârstnicilor, în ansamblul unei comunităţi. Chiar dacă studiul lui Dumitru Otovescu, prezentat în lucrarea menţionată, nu este unul exhaustiv, de fapt nici nu şi-a propus aşa ceva, el are meritul de a atrage atenţia asupra unei realităţi nefaste, privind un fenomen demografic cu tendinţe dezavantajoase. Fireşte, există circumstanţe atenuante, prin raportare la politica demografică promovată de regimul politic de dinaintea anului 1990. Nu stăruim, şi nu o face nici Dumitru Otovescu, asupra unei legi care a făcut multe nenorociri în rândul femeilor. Prognozele demografice ale Institutului Naţional de Statistică evidenţiază o tendinţă severă de scădere a populaţiei ţării în următoarele decenii, care se va resimţii acut şi în judeţul Dolj. Cu consecinţele de rigoare pe piaţa forţei de muncă. Care şi în momentul de faţă, în pofida unui şomaj de luat în seamă, ridică probleme sensibile. Palidă consolare, nici la nivelul ţărilor membre UE, situaţia nu este mai brează.
