Noi operaţii pe cord, în colaborare cu medici italieni

0
394

Reprezentanţii Ministerului Sănătății au anunţat că începând de astăzi şi până pe data de 8 februarie a.c., la Spitalul de Copii “Marie Curie” din Bucureşti vor avea loc noi operaţii de chirurgie cardiacă pediatrică. Misiunea medicală face parte din Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice inițiat de Ministerul Sănătății în colaborare cu clinica italiană San Donato și fundația Bambini Cardiopatici nel Mondo. Cu această ocazie, în România, va sosi o echipă de cinci medici şi patru asistenţi medicali italieni de la clinica San Donato din Milano, care împreună cu cinci medici şi opt asistenţi medicali români vor efectua mai multe operaţii la copii pentru corectarea unor malformații congenitale cardiace.

Din personalul medical român care va asista specialiștii italieni în timpul operațiilor, doi medici şi patru asistente medicale s-au aflat deja în programul de formare în chirurgia cardiovasculară pediatrică.

În plus, oficialii din Ministerul Sănătăţii dau asigurări că activitatea chirurgicală din cadrul Departamentului de cardiochirurgie al Spitalului „Marie Curie” va deveni tot mai susținută în perioada următoare, urmând a fi complet funcțională cu specialiștii din România formați până la sfârșitul programului.

În perioada următoare, în cadrul acțiunilor de formare profesională în Italia prin Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice vor participa încă trei doctori şi patru asistente medicale.

Anul trecut, Departamentul de Cardiochirurgie pediatrică al Spitalului de copii „Marie Curie” a fost amenajat şi dotat în urma unei investiţii totale de aproximativ 4,2 milioane de euro, din care: aproximativ 1,5 milioane de euro din donaţii publice strânse de Asociaţia Inima Copiilor, aproximativ 2,3 milioane de euro de la Ministerul Sănătăţii pentru aparatura medicală, restul sumei provenind din alte donaţii şi sponsorizări către unitatea sanitară.