Închisoare cu suspendare pentru autorul accidentului mortal de la Drănic

0
620

Tânărul din comuna doljeană Drănic, care în octombrie 2011, băut şi circulând cu viteză la volanul unui autoturism Alfa Romeo înmatriculat în Italia, s-a răsturnat cu maşina, fratele său pierind în accident, a fost condamnat definitiv la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare. Despăgubirile le va achita asiguratorul, doljeanul fiind obligat la 6.000 de lei cheltuieli judiciare.

Reamintim că poliţiştii şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj erau anunţaţi, pe 26 octombrie 2011, seara, în jurul orei 21.00, despre faptul că în comuna Drănic s-a produs un accident de circulaţie grav. La faţa locului au ajuns echipaje de Descarcerare şi SMURD, dar şi poliţişti de la Rutieră.

În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Mario Cosmin Falcoe, de 23 de ani, din localitatea Drănic, în timp ce conducea un autoturism Alfa Romeo, înmatriculat în Italia, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Maşina răsturnată şi-a continuat deplasarea, a rupt mai mulţi copaci şi s-a oprit în gardul din beton al unei locuinţe. Dacă şoferul a scăpat doar cu câteva leziuni superficiale, o parte dintre pasageri au fost scoşi dintre fiarele contorsionate de specialiştii de la Descarcerare.

Din nefericire, pentru pasagerul din dreapta faţă, fratele şoferului, Robert Falcoe, de 31 de ani, din aceeaşi localitate, nu s-a mai putut face nimic, întrucât a decedat în urma rănilor suferite. În plus, Virgil Zamfir, de 29 de ani, a fost transportat la spital în stare gravă, în timp ce Costinel Nuţică, de 19 ani, şi Smarand Stănescu, de 42 de ani, tot din Drănic, au suferit răni uşoare. Poliţiştii l-au testat pe conducătorul autoturismului cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool în aerul expirat, astfel că şi el a ajuns la spital, însă pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La momentul respectiv, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Expertizele şi cercetările în cauză au fost finalizate abia la începutul anului 2014, şoferul vinovat de accident, Mario Cosmin Falcoe, fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea pe 30 ianuarie 2014, dată la care dosarul s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Segarcea. Pe 9 martie 2015 instanţa de fond a pronunţat sentinţa, inculpatul fiind condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, iar asiguratorul, respectiv Biroul Naţional Carte Verde Italia (Ufficio Centrale Italiano) prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 113.000 lei urmaşilor victimei. În plus, Falcoe a fost obligat la plata sumei de 6.000 de lei cheltuieli judiciare.

Inculpatul, asiguratorul, dar şi părţile civile au declarat apel împotriva sentinţei Judecătoriei Segarcea, iar Curtea de Apel Craiova a pronunţat marţi, 29 septembrie a.c., sentinţa definitivă în dosar. Instanţa a admis apelul inculpatului şi pe al asiguratorului, dispunând suspendarea executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Pe latură civilă, judecătorii Curţii de Apel Craiova au decis ca asiguratorul să plătească mai puţin cu 40.000 lei daune morale, faţă de suma stabilită pe fond.